image
Sursa foto: Getty Images

AC Milan i-a găsit deja înlocuitor lui Zlatan Ibrahimovic! Vrea să aducă un atacant de la Real Madrid

AC Milan a demarat tratativele pentru transferul lui Luka Jovic de la Real Madrid. Oficialii de pe San Siro au ajuns la concluzia că atacantul sârb ar putea fi înlocuitorul lui Zlatan Ibrahimovic.

Veteranul suedez menţine suspansul în privinţa prelungirii contractului, iar rossonerrii pregătesc deja strategia pentru sezonul viitor pentru a nu repeta evoluţia decepţionantă din actuala ediţie de Serie A.

Milan a discutat deja cu agentul jucătorului, Fali Ramadani, şi vrea să afle care sunt pretenţiile spaniolilor care l-au cumpărat vara trecută pe Jovic cu peste 60 de milioane de euro.

Real nu se grăbeşte deoarece atacantul de 22 de ani este şi pe lista a două echipe din Premier League, Arsenal şi Newcastle, iar "coţofenele" ar putea oferi o sumă consistentă după ce şi-au schimbat proprietarul.

Milan speră să profite de relaţiile excelente cu Florentino Perez după ultima tranzacţie între cele două cluburi prin care Theo Fernandez a ajuns pe San Siro. De aceea, ar forţa un împrumut cu opţiune de cumpărare pentru fotbalistul care nu s-a putut impune în trupa lui Zinedine Zidane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: