Acesta ne-a informat că pacienta din Bălceana, s-a adresat la spital pe data de 11 martie. Este vorba de o pensionară în etate cu vârsta de 81 de ani. Femeia suferea de artrită. Pe data de 15 martie pacienta a plecat acasă. „Nu știm, posibil că s-a simțit mai bine ori poate că a vrut să meargă la vot. Pe 21 martie însă starea ei de sănătate s-a agravat și a fost internată la un spital din Chișinău”, ne spune primarul. Pe 22 martie testele au arătat că femeia este infectată cu noul coronavirus.

Spitalul din Cărpineni a intrat în carantina două zile mai târziu, pe 24 martie. „Am luat legătura cu medicul șef. Deocamdată toți se simt bine, nimeni nu acuză simptome caracteristice acestei infecții. La nivel de primărie, am luat decizia să dezinfectăm în trei etape toate străzile satului. Vom merge azi cu dezinfectanți, apoi le vom mai stropi o dată peste trei zile și apoi, la început de aprilie”, ne-a informat primarul.

Acesta a mai precizat că duminică toate bisericile din Cărpineni au oficiat slujbe în aer liber. Oamenii însă nu se mai duc ca înainte la biserică. „A fost puțină lume. Preoții s-au asigurat ca enoriașii să respecte distanța între ei. Deocamdată nu avem suspecți de această boală. Am avut însă peste 300 de persoane venite de peste hotare, din zone de risc. Ne bucurăm că s-au conformat și au respectat regimul de autoizolare. Acum doar 49 din aceștia mai sunt în carantină. Lumea a înțeles pericolul și dă dovadă de responsabilă”, a mai spus primarul.

O angajată a Centrului de sănătate din Cărpineni ne-a informat că mai mulți colegi de ai săi care au fost în contact cu pacienta, își fac griji pe moment și că unii dintre ei manifestă chiar atacuri de panică. „Mi-aș dori să fim mai bine echipați și protejați în aceste condiții, nu doar cu măști și mănuși, ci și cu alte haine de protecție, pentru că nu întotdeauna ne putem da seama imediat de ce suferă bolnavul care ne solicită consultația”, ne-a spus medicul.

Și șefa oficiului poștal din sat, ne-a spus că oamenii sunt îngrijorați și totodată întristați de faptul că unica instituție medicală din sat și anagajații acesteia sunt în carantină în această perioadă, când nici transportul nu prea circulă și bolnavii vor fi nevoiți să se adreseze la instituțiile medicale de la Hâncești.

Precizăm că spitalul din Cărpineni se află în carantină pentru o perioadă de 14 zile. În raionul Hâncești au fost confirmate 19 cazuri de coronavirus, iar 551 de persoane se află sub supraveghere medicală.