image
Sursa foto: foto simbol

Șefa casei unei bănci din capitală, condamnată la 9 ani de pușcărie, după ce a însușit ilegal 1,6 milioane de lei din casă

Șefa casieriei sucursalei unei bănci din capitală a fost recunoscută vinovată pentru delapidarea averii străine și condamnată la 9 ani de închisoare. Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpata urmează să achite în contul instituției financiare în care a activat un prejudiciu material de circa 35 de mii dolari SUA, iar alte aproximativ 35 de mii de dolari SUA au fost încasate cu titlu de despăgubire de asigurare pentru prejudiciul material compensat.

Femeia a fost privată de dreptul de a deţine funcţii sau de a exercita activități de administrare şi păstrare a bunurilor străine timp de 3 ani.

Procuratura municipiului Chișinău a demonstrat că, în intervalul mai-septembrie 2019, ignorând prevederile legale, inculpata ar fi dispus, folosit și însușit ilegal mijloace bănești aflate în gestiunea casieriei unității financiar-bancare, neajunsul fiind depistat la o verificare a Comisiei specializate a instituției.

„În cadrul inventarierii s-a stabilit că, în loc de 100.000 de dolari, în pachetul sigilat cu numerar se aflau doar 5.455 de dolari și asta pentru că 955 de bancnote cu nominalul de „100 de dolari” au fost înlocuite cu bancnote cu de „1 dolar”. Prin urmare, controlul a stabilit un neajuns de 94.540 de dolari, care, conform cursului valutar al BNM, constituia peste 1,6 milioane de lei. Fiind audiată de procurori, femeia, în vârstă de 44 de ani, nu și-a recunoscut vina”, informează procuratura printr-un comunicat de presă.

Totuși, procurorii au demonstrat că sustragerea banilor a fost posibilă doar cu participarea inculpatei, aceasta fiind unica care avea acces direct şi obligația de a verifica zilnic soldul mijloacelor bănești transmise de casierii din subordine, iar în alte circumstanțe, orice neajuns urma să fie constatat şi înregistrat imediat.

În scopul asigurării executării hotărârii judecătorești şi asigurării compensării prejudiciilor cauzate prin infracţiune, instanța a menținut sechestrul aplicat pe un bun imobil ce-i aparține inculpatei cu drept de proprietate.

Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

comentarii: