image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Președinția a făcut public programul vizitei președintelui Germaniei la Chișinău

Președinția a făcut public programul vizitei președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Chișinău. Oficialul german se va afla într-o vizită oficială în Republica Moldova, la 29 - 30 septembrie la invitația președintelui Maia Sandu.

Frank-Walter Steinmeier va fi întâmpinat, pe 29 septembrie, cu onoruri militare, la Președinția Republicii Moldova, la ora 11.35, după care vor avea loc o serie de întrevederi cu președintele Maia Sandu și cu membrii delegațiilor. Oficialii au programate declarații pentru presă la 13.45. Iar la 14.10, președintele Frank-Walter Steinmeier va depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Ulterior, oficialul german se va întâlni cu prim-ministrul Natalia Gavrilița și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. În aceeași zi, președintele federal va inaugura, împreună cu Maia Sandu, Forumul de afaceri moldo-german.

Președintele federal va vizita Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Republicii Moldova și Colegiul de Inginerie din Strășeni. Va avea o discuție cu un grup de primari din satele și orașele unde au fost implementate proiecte sprijinite de Guvernul German. Pe finalul vizitei, pe 30 septembrie, cei doi președinți vor sădi câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău. Evenimentul va începe la 13.45.

comentarii: