image
Sursa foto: captură video

Momentul în care este reținut carabinierul care a împușcat mortal un tânăr din localitatea Elizaveta

Presa locală a publicat imagini video din momentul în care a fost reținut carabinierul, care a împușcat mortal aseară, un tânăr de 23 de ani în localitatea Elizaveta din municipiul Bălți.

Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 23:30, în satul Elizaveta din municipiul Bălţi. Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, un militar, angajat al Direcției regionale ,,Nord” a IGC, fiind implicat într-un conflict, a efectuat o împușcătură din arma personală, rănind mortal o persoană în vârsta de 23 ani.

Astfel, la fața locului a intervenit grupa operativă a IP Bălți pentru a stabili circumstanțele acestui caz, iar militarul a fost reținut.

Unele surse din localitate afirmă că tânărul care a fost împușcat l-ar fi bătut pe fiul de 16 ani al carabinierului, dar și pe alți copii, în timp ce aceștia umblau cu uratul prin sat. Bărbatul ar fi scos arma și ar fi vrut să împuște un foc de avertisment în aer, însă a fost împins pe la spate de către cineva, iar glontele l-a străpuns mortal pe băiatul de 23 de ani.

Inspectoratul General de Carabinieri al MAI menționează că angajatul se afla în afara exercitării atribuțiilor de serviciu, iar arma personală era deținută legal.

Procuratura investighează acest caz, iar Inspectoratul General de Carabinieri a dispus inițierea unei anchete interne.

Atenție! Imagini video cu limbaj licențios +18.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: