image
Sursa foto: jurnal.md

Sechestru pe hotelul „Național”, în privința fostului deputat Andronachi; PCCOCS anunță prejudicii de 1,1 miliarde de lei

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea sechestrului pe Hotelul „Național” în dosarul denumit generic „Metalferos,” în care fostul deputat, Vladimir Andronachi este investigat.

Decizia a fost luată la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Andronachi este cercetat pentru spălare de bani, precum și pentru crearea și conducerea unei organizații criminale. Acesta nu s-a prezentat în fața autorității de investigație, după ce a fost citat repetat.

Prin urmare, învinuitul a fost anunțat în căutare, cu aplicarea arestului preventiv în privința acestuia.

Potrivit unui raport al Serviciului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor prezentat către ARBI a CNA și examinate de procurorii PCCOCS, învinuitul este beneficiarul efectiv al companiei care deține Hotelul „Național,” cu valoarea capitalului social estimat în 2018 la suma de 5,5 milioane de euro, ceea ce constituie peste 100 de milioane de lei. Procurorii menționează că acesta este unul din bunurile sechestrate ale fostului deputat în dosarul „Metalferos,” în vederea ulterioarei confiscări în folosul statului, în contul prejudiciilor cauzate de învinuit, de peste 1,1 miliarde de lei.

Investigațiile penale continuă, iar persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției, ca și garanție procedurală prevăzută de lege, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: