image
Sursa foto: facebook.com/EUDelegationMoldova

UE susține afacerile din Moldova: Trei întreprinderi din Ungheni și Cahul vor beneficia de granturi

Trei întreprinderi din raioanele Ungheni și Cahul vor beneficia de granturi în valoare totală de până la 60 de mii de euro, oferite de Uniunea Europeană, în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Datorită acestui sprijin financiar, în Cahul vor fi cursuri de dezvoltare personală în cadrul unui centru IT și robotică pentru copii, iar la Ungheni va fi dezvoltat un magazin online și va fi amenajată o sală pentru activități sportive incluzive.

Maria Pasat, unul dintre beneficiari, spune că acest ajutor financiar va oferi burse copiilor din familiile sărace, mamelor aflate în concediul de îngrijire a copilului și studenților.

„Aducem sincere mulțumiri Uniunii Europene și programului de granturi, care ne oferă posibilitatea să diversificăm orașul Cahul, gama noastră de servicii educaționale de IT și robotică pe care le oferim. De asemenea, datorită grantului, avem posibilitatea să oferim și un program de after-school și noi locuri de muncă în orașul Cahul”, a spus Maria Pasat.

Iar Elizaveta Dulgheru din Ungheni a beneficiat de 20 de mii de euro pentru a-și dezvolta afacerea online.

„Magazinul online ”3debine” este un proiect social care vine să susțină producătorii locali, producătorii mici care vor să-și vândă online produsul. Acestea vor putea să ajungă mai repede pe piață, iar producătorii vor putea testa idei noi. Pentru producători este o platformă unde vor găsi ușor produse naturale, artizanale și livrate la ușă”, a menționat femeia.

Potrivit șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii și susține dezvoltarea economică locală și națională, prin crearea de noi locuri de muncă.

„Sprijinul oferit de Uniunea Europeană are drept scop dezvoltarea economică sustenabilă, bazată pe dezvoltarea socială și protecția mediului. Este vorba de utilizarea eficientă a resurselor și de asigurarea unor condiții de muncă adecvate. Vom continua să sprijinim cetățenii Republicii Moldova în realizarea obiectivelor de integrare deplină în Uniunea Europeană”, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău.

La rândul său, reprezentantul rezident interimar al PNUD Moldova, Andrea Cuzyova, a menționat că, potrivit statisticilor naționale, IMM-urile reprezintă 98% din totalul afacerilor și au oferit peste 60% din locurile de muncă.

„Prin urmare, PNUD este hotărât să lucreze cu voi și cu toți participanții acestui ecosistem, pentru a sprijini dezvoltarea sectorului privat în regiunea Ungheni și regiunea Cahul. Suntem inspirați cu adevărat de tenacitatea voastră de a investi eforturi în crearea de noi locuri de muncă, diversificarea produselor voastre și atragerea de investiții în cele două regiuni”, a adăugat Andrea Cuzyova.

În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele sprijinului financiar, în valoare de 1,4 milioane de euro, oferit de UE în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” pentru 55 de antreprenori din Cahul și Ungheni. Printre realizări se numără peste 335 de noi locuri de muncă create, 180 de produse noi și în jur de 300 de milioane de lei venituri din vânzări. Pe lângă asistența financiară acordată antreprenorilor pentru achiziționarea de lucrări și servicii, bunuri și echipamente au fost oferite mentorat și consultanță gratuită. Programul are un buget total de 23 de milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: