image
Sursa foto: Profimedia

Lazio are un nou antrenor! L-a prezentat pe înlocuitorul lui Maurizio Sarri

În cursul zilei de luni, 18 martie, Lazio a anunțat noul antrenor principal al primei echipe.

”Vulturii” rămăseseră fără tehnician, după ce Maurizio Sarri (65 de ani) a decis să își prezinte demisia, din cauza ultimelor rezultate nefavorabile (o victorie și cinci înfrângeri în ultimele șase meciuri).

Astfel, cei de la Lazio s-au reorientat și l-au contactat imediat pe Igor Tudor (45 de ani).

Tehnicianul nu a stat pe gânduri și a semnat un contract valabil până în vara anului 2025 cu formația din capitala Italiei.

”Totul a fost anunțat de către cei de la Lazio pe rețelele sociale: ”Igor Tudor, noul antrenor al lui Lazio. Multă Baftă!”, au scris italienii pe Twitter.

Igor Tudor va avea un debut ”de foc” pe banca lazialilor! Sâmbătă, 30 martie, ”Vulturii” primesc vizita celor de la Juventus.

Tehnicianul italian hotărârea de a pleca deoarece echipa traversează o perioadă din ce în ce mai nefastă. Astfel, șefii clubului s-au trezit nevoiți să îi caute un înlocuitor în mijlocul sezonului.

Și Barcelona se află într-o situație asemănătoare. Conducerea de pe Camp Nou trebuie să găsească un înlocuitor pentru Xavi, care a anunțat că va pleca de la echipă la finalul sezonului actual.

În acest context, presa spaniolă a relatat că Maurizio Sarri ar putea să fie următorul antrenor al catalanilor. Numele antrenorului italian a fost legat și în trecut de Barcelona, dar zvonurile nu s-au concretizat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: