image
Sursa foto: procuratura.md

Doi angajați ai Poliției de Frontieră, reținuți în Briceni; Încercau să scoată din țară, prin contrabandă, 700.000 țigări

În noaptea zilei de joi, procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii de investigații ai INI și angajații Serviciului Vamal au deconspirat o încercare de scoatere ilegală din țară a 700.000 țigări peste Prut, prin localitatea Șirăuți, Briceni.

La fața locului, oamenii legii au reținut o persoană, iar pe parcursul aceleași zile au reținut alte două persoane care au facilitat schema de contrabandă. Cei doi s-au dovedit a fi angajați ai Poliției de Frontieră din regiunea de nord, unul dintre aceștia fiind cu funcție de conducere în cadrul instituției.

Bănuiții reținuți au vârste cuprinse între 23 și 40 de ani. Potrivit datelor din dosar, aceștia sunt parte a unui grup infracțional, care transportau marfa de contrabandă peste Prut prin folosirea unui mecanism bazic similar tirolianei sau telefericului.

Cele 69 de cutii cu țigări de contrabandă depistate în două mijloace de transport, precum și în apropierea malului Prutului, au fost indisponibilizate. Urmează ca procurorii PCCOCS să le formuleze și prezinte învinuirile celor trei reținuți, în vederea solicitării aplicării arestului preventiv pentru 30 de zile, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

🔴 Tentativă de contrabandă, peste Prut, cu 700.000 țigări ⭕️ 3 reținuți, dintre care 2 din Poliţia de Frontieră ⭕️ Alte amănunte, inclusiv profilul acestora și cum acționau: http://procuratura.md/md/newslst/1211/1/9260/ Posted by Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale on Thursday, 6 October 2022

Noutăţile partenerilor

comentarii: