image
Sursa foto: Srinivasa Gowda

Muncitorul care a alergat mai repede decât Usain Bolt, alături de doi bivoli, și a devenit cel mai rapid om al planetei

Un muncitor în construcții în India a bătut recordul lui Usain Bolt la sprint pe 100 metri. În timpul unei curse de bivoli, Srinivasa Gowda (28 de ani), din statul Karnataka, a scos un timp incredibil: 9,55 secunde. Cu trei sutimi mai bun decât recordul mondial care aparține jamaicanului Bolt.

Gowda a participat la o cursă tradițională de Kambala, sport local în care participanții sprintează 142 de metri cu bivolii. Indianul a terminat cursa fabuloasă în 13,42 secunde.

Ca urmare a performanței sale care a atras privirile întregii planete, Srinivasa Gowda a fost chemat la probe pentru lotul național de atletism, de către Ministerul Sportului din India. ”Mă voi asigura că antrenori de top îl vor ghida corespunzătoar”, a scris acesta pe contul său de Twitter.

Gowda a fost încântat de recordul său și și-a felicitat ”colegii”, adică pe cei doi bivoli alături de care a alergat.

Indianul participă la curse de Kambala de șapte ani. ”Am devenit interesat după ce am urmărit acest sport când eram la școală”, a declarat el, pentru BBC.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: