image
Sursa foto: captură video

„Stoianoglo a lansat o fumigenă pentru a ascunde faptul că Plahotniuc, Platon și Șor nu sunt anunțați în căutare” // EXPERȚI

Ieșirea de astăzi a procurorului general Alexandr Stoianoglo, care a venit cu propuneri de modificări legislative privind șoferii prinși băuți la volan, a fost de fapt o fumigenă pentru a distrage atenția de la faptul că Plahotniuc, Șor și Platon nu sunt anunțați oficial în căutare internațională, informații dezvăluite astăzi de Jurnal.md.

Declarații în acest sens au fost făcute, în această seară, la Ora Expertizei de la Jurnal TV.

„Trebuie să urmărim ce alte evenimente s-au întâmplat astăzi. Au fost cu titlu de a sustrage atenția de la alte probleme mai grave. Cunoșteau despre faptul că se va dezvălui faptul că Plahotniuc, Platon și Șor, de fapt, nu sunt anunțați în căutare internațională. Este și cazul Andronache căruia i-au fost înaintate învinuiri pentru dosarul miliardului”, a declarat deputatul PAS Lilian Carp, președinte al Comisiei Securitate națională.

„Regret că o lungă perioadă de timp discutăm despre niște lucruri care demult trebuiau să se întâmple. Se creează impresia că PG ne atrage în acest război pe care îl are cu Președinția. S-a dorit să se arunce o fumigenă în societate, pentru a uita de alte probleme mult mai grave”, a comentat fostul legislator PPDA Chiril Moțpan.

În opinia ex-deputatului în primul Parlament al Republicii Moldova, Andrei Baștovoi, Stoianoglo trebuie să plece din funcție.

„Procurorul general, în loc să ne prezinte realizările, e deja a doua oară când iese cu niște inițiative pe care putea să le prezinte purtătorul de cuvânt, nu ditamai procuror. Procurorul general, când iese în prim plan la rampă, trebuie să anunțe că a mai dat un tun, a mai deschis un dosar, a mai recuperat bani furați. El însă mimează un activism. E clar că trebuie să plece. Nu a reușit să curețe cel puțin cercul din jurul lui de procurori corupți. E ridicol ce a făcut azi, mai bine nu ieșea. Prin aceste ieșiri își bate joc de noi”, a menționat Andrei Baștovoi.

„Ultima dată când a fost în Parlament spunea că grupul Șor e o grupare criminală, dar atunci a fost o așezare de spaghete pe urechile oamenilor. Am impresia că PG se învârte în jurul miliardului”, a adăugat expertul economic Tudor Şoitu, fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi

„Înțeleg că unele cazuri nu le poți arăta la TV, dar procurorul general poate fi audiat pe anumite dosare cu ușile închise, în comisii. Acum s-a creat impresia că procurorul general s-a baricadat la PG și luptă cu Președinția. S-a modificat legislația, așteptăm evaluarea, dar între timp nu se întâmplă nimic”, a menționat analistul politic Roman Mihăieș.

comentarii: