image
Sursa foto: Nicoleta Bulat Fotograf // Facebook

Nicoleta Bulat: „Ca să fii un fotograf profesionist nu e obligatoriu să ai cea mai scumpă tehnică” // INTERVIU

Nicoleta Bulat este îndrăgostită de fotografie de 8 ani și consideră că pentru a fi un fotograf profesionist, nu e obligatoriu să ai tehnica cea mai scumpă, ci trebuie să ai ochii care trebuie. Despre cum s-a schimbat fotografia în secolul tehnologiei și mai multe despre „arta fotografică” aflați din interviul ce urmează.

- De câți ani sunteți pasionată de fotografie?

- Sunt îndrăgostită de fotografie de 8 ani. Fotografia, din hobby s-a transformat într-un job care îmi aduce plăcere și totodată și venit.

Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer

- Cum v-ați dat seama că meseria de fotograf este anume acea chemare a dvs?

- Am înțeles cât de mult îmi place fotografia din momentul în care părinții mi-au procurat un aparat foto semiprofesional cu care fotografiam insectele, florile, natura, după care am început să fac sesiuni foto.

- Vă mai amintiți momentul primei fotografii făcute de dvs? Cum a fost?

- Țin minte când am luat pentru prima dată aparatul în mână și am făcut niște fotografii, eram foarte de entuziasmată și fericită.

- Care e tipul de fotografie pe care vă axați cel mai mult?

- Acum sunt axată pe fotografia de nuntă. De ce fotografia de nuntă? Pentru că îmi aduce mai multă plăcere. Probabil pentru că sunt înconjurată de mai mulți oameni frumoși la chip și la suflet.

Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer
Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer
Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer

- Fotograful zilelor noastre este pictorul de altădată. Câte fotografii aveți în portofoliul dvs?

- Acum când am clienții mei fideli și fotografiile s-au acumulat destul de multe, nu știu câte sunt exact, dar sunt destul de multe.

Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer
Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer

- Fotografia capturează frumusețea vieții, dar cum este să lucrați cu oamenii mai timizi în fața aparatului?

- Eu, de felul meu, sunt o persoană mai comunicabilă, mai nebunatică și mereu găsesc limbaj comun cu oamenii. De exemplu, pentru mine ar fi mai plictisitor să fiu un fotograf de produs.

- Care e tendinţa oamenilor de a se comporta în faţa camerei de fotografiat, din observațiile făcute de-a lungul timpului?

- Oamenii care nu prea iubesc să se fotografieze sau au o teamă aparte când văd un aparat foto, cu mine cu siguranță le dispare frica. Ca să ai niște fotografii frumoase, ca să ramână în amintire pe tot parcursul vieții, nu e nevoie de mult efort, trebuie doar să dai frâu liber emoțiilor, atunci la sigur vor ieși fotografii minunate.

Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer
Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer
Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer

- Și cât de semnificativ este echipamentul atunci când faci fotografii, în situația în care, în ultimul timp, unele persoane se consideră fotografi chiar și cu un simplu telefon mobil?

- Ca să fii un fotograf profesionist nu e obligatoriu să ai tehnica cea mai scumpă, trebuie să ai ochii care trebuie. Nu oricine poate să devină un fotograf bun... Trebuie să te gândești la cât de mult iți place, nu la cât de mulți bani poți să faci cu acest job.

Nicoleta Bulat PhotographerNicoleta Bulat Photographer

- Ce sfaturi i-ați da unei persoane care se pregătește pentru o carieră fotografică?

- În orice domeniu ai activa, trebuie mai întâi să-ți aducă plăcere, după care să te gândești la bani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: