image
Sursa foto: bloomberg.com

Rusia acuzată că ar ascunde cifrele exacte ale pandemiei cu Covid-19

„În Rusia au fost înregistrate 1.600 de decese provocate de noul coronavirus, confirmate de analize”, susține Valeri Solovei, cunoscut politolog rus, doctor în științe istorice, care a fost forțat să demisioneze din motive politice de la conducerea Departamentului de relații publice al MGIMO ( Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse).

Într-un interviu pentru radio „Eho Moskvî”, Solovei a declarat că autoritățile ruse ascund adevărata dimensiune a mortalității provocate de coronavirus. „Nu trebuie să credem rapoartele conform cărora coronavirusul a ocolit deșertul arctic numit Rusia. Aceasta este o minciună absolută. De la mijocul lunii ianuarie, numărul de decese cauzate de coronavirus a fost confirmat în Rusia în cazul a cel puțin 1.600 de persoane”, a declarat Valeri Solovei. „Explicația e simplă. Vă amintiți povestea cu Cernobîlul, inundațiile din Krîmsk. Ei ascund întotdeauna informațiile reale de noi, întotdeauna”, a spus Solovei, transmite paginaderusia.

Potrivit politologului, cifrele mortalității coronavirus sunt confirmate prin analize. „Și nu vorbesc despre cele neconfirmate”, a adăugat profesorul. La întrebarea jurnaliștilor, de unde a obținut aceste date, el a răspuns că, din fericire, „nu toți oficialii au conștiința pătată”. De asemenea, Solovei a explicat schema modului în care autoritățile reușesc să ascundă datele privind mortalitatea cauzată de coronavirus: „Este foarte ușor. Pur și simplu se pune diagnosticul de pneumonie. Deoarece marea majoritate a decedaților – lucru tipic pentru toate țările în care a pătruns coronavirusul – sunt persoane în vârstă, se pune un diagnostic conform cu bolile asociate...”

Acest lucru, potrivit politologului, este realizat pentru a „demonstra că țara noastră este liberă de această nenorocire, iar managementul nostru politic, de stat și medical este excelent”. Oficial, numărul de infectați cu COVID-19 este în Rusia de 114.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: