image
Sursa foto: Profimedia Images

Ungaria a înregistrat cifre record de decese şi de pacienţi conectaţi la ventilatoare

Ungaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 195 de decese de COVID-19, un nou record de la declanşarea pandemiei în această ţară în urmă cu aproape un an, în timp ce numărul pacienţilor conectaţi la ventilatoare a ajuns miercuri 1.167, reprezentând de asemenea un record, relatează EFE, citată de Agerpres.

Potrivit datelor publicate miercuri de autorităţile sanitare, numărul total al deceselor provocate de noul coronavirus în această ţară cu o populaţie de 9,7 milioane de locuitori a ajuns la 17.421, cu o creştere exponenţială a cazurilor de COVID-19.

Potrivit datelor publicate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), incidenţa deceselor la 100.000 de persoane a ajuns la 168 în ultimele două săptămâni, iar cea a contagierilor la 645.

Aceste cifre plasează Ungaria pe locul trei ca număr de decese asociate COVID-19 din Uniunea Europeană, după Cehia şi Slovacia şi pe locul patru ca număr al noilor contagieri.

Săptămâna trecută, autorităţile sanitare au avertizat că ţara se află într-una dintre cele mai dificile faze ale pandemiei, în ceea ce se consideră deja al treilea val, atribuind această situaţie mai ales răspândiri tulpinii britanice a coronavirusului.

În Ungaria este în vigoare o interdicţie de circulaţie nocturnă, alături de închiderea şcolilor, a magazinelor neesenţiale, localurilor de agrement şi restaurantelor.

Pe de altă parte, 1.397.342 de cetăţeni - 14,4 % din populaţie - au primit prima doză cu unul dintre cele cinci vaccinuri autorizate în ţară.

Ungaria a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a achiziţionat şi a început să administreze vaccinul Sinopharm din China şi cel rusesc Sputnik V, care nu au obţinut autorizaţia responsabililor UE.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: