image
Sursa foto: ISRO

Casa Albă cere NASA să definească un sistem de referință al timpului lunar

Casa Albă cere NASA să definească un sistem de referință al timpului lunar, pe fondul misiunilor spațiale tot mai dese pe Lună. NASA are termen până la sfârșitul anului 2026 să stabilească ceea ce este numit ”timp lunar coordonat”.

Directorul Oficiului de Politici pentru Ştiinţă şi Tehnologie a cerut NASA să colaboreze cu alte agenții guvernamentale americane și internaționale pentru a defini un sistem de referință al timpului lunar. NASA are termen până la sfârșitul anului 2026 să stabilească ceea ce este numit ”timp lunar coordonat” (Coordinated Lunar Time – LTC), scrie Biziday.

The Guardian notează că acesta nu este un fus orar similar cu cel de pe Pământ, ci un întreg cadru de referință pentru Lună. Deoarece există mai puțină gravitație pe Lună, timpul trece puțin mai repede, cu 58,7 microsecunde în fiecare zi, comparativ cu cel de pe Pământ. Printre altele, LTC ar oferi un punct de referinţă pentru măsurarea timpului pentru navele spaţiale şi sateliţii lunari care au nevoie de o precizie extremă pentru misiunile lor.

”Un ceas atomic de pe Lună va ticăi cu un ritm diferit de cel de pe Pământ. Este logic ca atunci când mergi într-un alt corp, cum ar fi Luna sau Marte, fiecare să aibă propria sa bătaie de inimă”, a spus Kevin Coggins, un oficial al NASA.

În cadrul programului său Artemis, NASA își propune să trimită astronauți pe Lună în următorii ani și să stabilească o bază lunară, care ar putea ajuta la pregătirea viitoarelor misiuni pe Marte. Acest proiect implică zeci de companii, nave spațiale și țări. Totuși, un oficial OSTP a declarat că fără un standard de timp lunar este dificil ca transferurile de date între nave spațiale să fie sigure și că comunicațiile dintre Pământ, sateliții lunari, baze și astronauți să fie sincronizate.

În timp ce SUA sunt singura țară care a trimis astronauți pe Lună, și alte țări au astfel de ambiții. China a declarat anul trecut că își propune să trimită primii săi astronauți pe Lună până în 2030. De asemenea, în ianuarie, Japonia a devenit a cincea țară care a plasat o navă spațială pe Lună, iar anul trecut India a devenit prima țară care a reușit să plaseze o navă spațială în apropierea polului sudic lunar neexplorat și a anunțat că intenționează să trimită un astronaut pe Lună până în 2040.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: