image
Sursa foto: jurnal.md

Numărul deceselor provocate de coronavirus se apropie vertiginos de 100.000 în întreaga lume

Numărul total al deceselor provocate de Covid-19 în lume a depăşit 97.000, în timp ce totalul cazurilor depistate de la finalul anului trecut, când a fost descoperit coronavirusul în China, a trecut de 1,6 milioane.

Potrivit datelor comunicate de Johns Hopkins University, cel puţin 97.236 de oameni au murit din cauza Covid-19, informează News.ro.

Cele mai multe cazuri au fost raportate de Statele Unite, cu peste 469.464.

SUA sunt urmate de Spania - cu peste 157.022, Italia - cu peste 143.600, Franţa - cu peste 118.700, Germania - cu peste 118.200, China - cu peste 82.800, Iran - cu peste 66.200, Marea Britanie - cu peste 65.800, Turcia - cu peste 42.200 şi Belgia - cu apoximativ 25.000.

Yemen a raportat vineri dimineaţă primul caz de infectare. Autorităţile au spus că starea pacientului este stabilă. ONU şi aliaţii din Vest au atras atenţia referitor la ameninţarea izbucnirii unei epidemii în ţara afectată de război.

Noutăţile partenerilor

comentarii: