image

Stoianoglo nu va veni la audieri: „Detaliile oferite i-ar putea ajuta pe autorii fraudei bancare, nu le vom da muniție”

Procurorul general Alexandr Stoianoglo nu va da curs invitației deputaților de a fi audiat în Parlament. Deputații au solicitat azi ca procurorul să fie audiat săptămâna viitoare în plenul Parlamentului în dosarul jafului bancar. Propunerea înaintată de Platforma DA a fost susținută în unanimitate de deputați.

Într-un comunicat emis de serviciul de presă al PG se spune că conducerea acestei instituții înțelege interesul viu al forului Legislativ pentru subiectul fraudei bancare, care „chiar și în condițiile unui val de blocaje, a avansat esențial”.

„Înțelegem, totodată, că acest fapt i-a deranjat atât pe cei implicați în mușamalizarea anterioară a dosarului, cât și pe beneficiarii fraudei, care recurg la orice metodă pentru a-l înlătura pe actualul Procuror General, scăpând astfel, de răspundere penală. La fel, le înțelegem și eforturile în a afla cât mai multe detalii din anchetă pentru a-și construi tacticile ulterioare de apărare.

Procuratura însă, nu le va da „muniție” și va duce investigația până la final, supunându-se doar Legii, iar rezultatele aducându-le la cunoștința societății, lucru pe care îl preconizăm în timpul cel mai apropiat”, se arată în comunicatul PG.

Amintim că azi vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari a declarat că furtul miliardului deja trezește un mare dezgust, mai ales după ultimele intervenții ale controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. „Lumea nu înțelege deja cine e procuror general. A trecut mai mult de un an de când Stoianoglo e procuror general și niciun dosar nu a fost trimis în judecată. Să vină în Parlament, înțelegem că nu-l putem obliga, dar îl rugăm frumos. Să nu ne documentăm de la Veaceslav Platon despre cum e situația” a spus Alexandru Slusari.

Citeşte mai mult despre

comentarii: