Ritmul revenirii economice în China a crescut în ultimele trei luni față de cel înregistrat în al doilea trimestru (3,2%), când a doua superputere a lumii a reușit să evite la limită recesiunea indusă de pandemia de coronavirus care a cuprins aproape tot globul.

În același timp, cifrele din trimestrul al treilea sunt sub estimările analiștilor, care prognozau o creștere de 5,2% pentru perioada iulie-septembrie.

Deși majoritatea statelor continuă să se lupte cu virusul, recuperarea Chinei a fost destul de rapidă. Guvernul a impus restricții dure asupra cetățenilor și circulației persoanelor, dar a pus deoparte și sute de miliarde de dolari pentru proiecte majore de infrastructură care să alimenteze creșterea economică, scrie digi24.ro.

Rezultatele bune obținute în ultimele șase luni au ajutat China să recupereze pierderile acumulate după un prim trimestru catastrofal. Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 0,7% în primele nouă luni din 2020, arată datele publicate luni de autorități.

"Economia chineză rămâne rezistentă, cu mare potențial. Se așteaptă continuare a recuperării, care va sprijini recuperarea economiei globale", a declarat Yi Gang, guvernatorul băncii centrale din China. Gang a adăugat că estimează o creștere economică de 2% pentru China în 2020.