image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Ultima oră! Maia Sandu a sesizat CC pentru declanșarea alegerilor anticipate: „E unica soluție care poate vindeca țara”

Președintele Maia Sandu a sesizat Curtea Constituțională pentru a constata circumstanțele constituționale de dizolvare a Parlamentului. Anunțul a făcut, cu puțin timp în urmă, de către șefa statului.

„Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări. Ca și experții în drept constituțional, consider că sunt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului. (...) Alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a alege deputați care le vor reprezenta cu adevărat interesele. Sunt soluția care poate vindeca țara”, a declarat Maia Sandu.

Președintele RM a precizat că sesizarea este depusă chiar în aceste momente.

„Este competența Curții Constituționale de a constata aceste circumstanțe. Dacă CC va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor”, a adăugat Maia Sandu.

Publicăm Declarația integrală a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după finalizarea consultărilor cu fracțiunile și grupurile parlamentare

Stimați cetățeni,

Așa cum prevede Constituția, am avut consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare în legătură cu situația politică din țară și eventuala dizolvare a Parlamentului.

Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări și după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. Ca și experții în drept constituțional, consider că sunt întrunite circumstanțele legale pentru dizolvarea Parlamentului.

Mai mulți deputați din actualul Parlament încearcă să ne convingă de grija lor față de cetățeni. Dar legile și deciziile pe care le votează acești deputați sunt în continuare împotriva cetățenilor. Acești deputați promovează în funcție judecători care au nedreptățit mulți oameni și au prejudiciat bugetul statului de zeci de milioane de lei. Acești deputați se opun programelor de asistență externă de care are nevoie economia și sectoarele afectate de pandemie. Acești deputați protejează grupările corupte, sărăcind țara și mai mult. Acești deputați nu caută soluții pentru oameni, dar își rezolvă propriile probleme.

În ultimele trei luni acești deputați, care controlează în continuare majoritatea instituțiilor publice, au luat decizii în interes propriu, care au făcut viața oamenilor tot mai grea:

- S-au scumpit în mai multe rânduri motorina și benzina, Parlamentul protejând în continuare Consiliul Concurenței, chiar dacă acesta nu a împiedicat abuzurile la adresa consumatorilor.

- Au crescut prețurile la medicamentele cele mai solicitate.

- În bugetul pentru anul 2021 nu s-au planificat bani pentru achiziții de vaccin și nu au fost inițiate la timp negocierile cu companiile producătoare de vaccin.

- Ministerele conduse în continuare de oamenii lor nu fac mai nimic pentru a ușura viața cetățenilor în aceste vremuri grele.

- În schimb, continuă să înflorească schemele de corupție - și cele legate de vaccinare, și de vinderea la preț redus a grâului din rezerva de stat, și de tăiere ilegală a pădurilor, și de exploatare ilegală a carierelor de piatră și multe altele.

- În această perioadă, au continuat să voteze legi care blochează asistența externă.

- Sunt blocate și sabotate chiar și intervențiile de urgență care ar veni în sprijinul oamenilor.

Lista poate continua, dar este clar pentru toată lumea că acest Parlament lucrează contra cetățenilor. Acest Parlament nu poate rezolva problemele oamenilor. Parlamentul a avut posibilitatea de două ori să învestească un Guvern profesionist dedicat cauzei cetățenilor. Și în ambele cazuri Parlamentul s-a împotrivit. Cei care au furat și slăbit toate instituțiile statului, le-au făcut neputincioase în fața provocărilor și necesităților oamenilor, au adus statul în pragul eșecului total, ne cer acum să le mai dăm timp. Însă oamenii nu mai au timp de jocurile lor murdare. Oamenii au nevoie de un stat funcțional, au nevoie de un Parlament responsabil care să învestească și să sprijine un Guvern stabil și competent. Oamenii nu au nevoie de deputați care vor să se salveze pe ei înșiși. Oamenii au nevoie de deputați care să salveze țara.

Alegerile anticipate constituie șansa cetățenilor de a-și alege deputați care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată țara din criză și să o scape de corupție. Alegerile anticipate sunt soluția care poate vindeca țara noastră.

Din aceste considerente, am decis să sesizez astăzi Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului. Este competența Curții Constituționale de a constata aceste circumstanțe. Dacă Curtea Constituțională va spune că există circumstanțe, voi dizolva Parlamentul și vom merge la judecata oamenilor.

Sesizarea către Curtea Constituțională este depusă în aceste momente.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: