image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Ion Ceban, despre obligarea lucrătorilor din educație să facă teste din surse proprii: „Unii au salarii de 1700 de lei”

Circa 2500 de persoane din municipiul Chișinău, care activează în domeniul educației și care nu s-au vaccinat, ar trebui să facă teste o dată la 14 zile, conform deciziei CNESP. Majoritatea sunt lucrători auxiliari, cu salarii de 1700 de lei și nu ar putea face față unor astfel de cheltuieli. Despre aceasta a anunțat azi primarul capitalei Ion Ceban, într-o conferință de presă.

„Decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică este foarte interpretativă. Am discutat-o azi și cu juriștii primăriei. Am avut dispute și cu pedagogii la acest subiect. Cei care nu s-au vaccinat, sunt membri ai unor confesiuni religioase ori au reieșit din recomandările medicilor. În municipiul Chișinău sunt vaccinați 73 la sută din angajații din domeniul Educației. Aproximativ 2500 din cei 9242 de persoane angajate în domeniu nu sunt vaccinați. Marea majoritate din ei sunt personal auxiliar, care au un salariu de 1700 de lei. Acești oameni dacă nu vor ori nu pot să se vaccineze va fi foarte complicat să facă față acestor cheltuieli”, a menționat primarul, precizând cu sistemul educațional și așa se confruntă cu o lipsă de cadre în domeniu din cauza salariilor mici.

Primarul a mai adăugat că în municipiul Chișinău doar laboratoarele medicale private prestează servicii de testare. Din decizia CNESP nu este clar la ce instituție ar trebui derecționați lucrătorii din educație. „Există un vacuum legislativ în domeniu, care ar putea duce la blocarea procesului educațional sau la acționări în judecată cu consecințe financiare grave pentru autoritățile locale”, a mai spus Ion Ceban.

Primarul a anunțat că a trimis demersuri la CNESP și la Ministerul Sănătății pentru a obține un răspuns clar la aceste întrebări, după care Comisia municipală va lua o decizie referitor la testarea obligatorie.

„Dorim să depășim cât se poate de rapid această situație. Ca toată lumea să revină, cu riscuri minimale la școală. Recomandarea pentru lucrătorii din domeniul educației va fi dată publicității după ce Comisia municipală pentru sănătate publică va obține aceste clarificări”, a mai spus Ion Ceban.

Amintim că ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a comentat că ministerul nu impune obligativitatea vaccinului în rândul profesorilor, dar dreptul majorității la sănătate trebuie să prevaleze. „Nimeni nu are dreptul de a pune în pericol viața și sănătatea altora, mai ales când e vorba de copii. Copiii trebuie să învețe într-un mediu sigur. La momentul deschiderii școlilor cu prezența fizică, pericolul de transmitere a virusului este foarte mare. Putem opri circulația virusului doar prin acoperirea vaccinală”, a spus  Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Potrivit șefei de la Sănătate, persoanele nevaccinate din sistemul de sănătate vor fi obligate să prezinte o dată la două săptămâni testul rapid de diagnostic AgSarsC-oV-2 sau testul PCR la COVID-19. Testarea se va face pe cont propriu, întrucât statul nu intenționează să suporte astfel de cheltuieli, spune Nemerenco.

Noutăţile partenerilor

comentarii: