image
Sursa foto: Profimedia

Leo Messi ”l-a băgat în ședință” pe Rodrigo de Paul, după ce și-a făcut publică relația cu Tini Stoessel

Lionel Messi a împlinit 35 de ani în urmă și, așa cum era de așteptat, a organizat o petrecere fastuoasă alături de familie și mai mulți prieteni apropiați, printre care și componenți ai naționalei Argentinei.

Petrecerea a avut loc la Ibiza, în Spania, unul dintre locurile preferate ale atacantului lui Paris Saint-Germain. La eveniment a fost prezent și mijlocașul lui Atletico Madrid, Rodrigo de Paul (28 de ani), cel care și-a oficializat recent relația cu Tini Stoessel (25 de ani).

O tânără foarte cunoscută în Argentina: actriță, cântăreață, compozitoare, dansatoare și, nu în ultimul rând, model.

Potrivit presei din Spania, în acea noapte, Lionel Messi, alături de alți jucători din naționala Argentinei, au dorit să aibă o discuție mai serioasă, prietenoasă, bărbătească cu Rodrigo de Paul, pe tema expunerii sale mediatice.

Mijlocașul lui Atletico Madrid a făcut subiectul tabloidelor de cancan din Argentina și Spania în ultima perioadă, iar acest lucru i-a cauzat și, cel mai probabil, îi va mai cauza și pe viitor, dacă nu ia atitudine.

Conform jurnalistului Rodrigo Lussich, citat de ”Mundo Deportivo”, Lionel Messi și-a luat în serios rolul de prieten și a încercat să-i explice lui Rodrido de Paul că cel mai bine ar fi să scadă expunerea mediatică și să elimine controversele din jurul său și al relației sale. În caz contrar, ar putea avea de pierdut, atât la Atletico Madrid, cât și în naționala Argentinei.

”Simeone a stat și el de vorbă cu jucătorul. Nu este mulțumit de tot ce vede. Pentru că ar putea face ce face cu Tini, dar să nu se mai arate atât de mult”, a completat Rodrigo Lussich.

În același timp, se pare, grupul de prieteni nu o agreează în totalitate pe Tini Stoessel, majoritatea fiind prieteni cu fosta sa, Camila Homs. Rămâne de văzut dacă Rodrigo de Paul îl va asculta pe Lionel Messi sau dacă își va lăsa cariera să fie afectată de implicările sale emoționale din afara terenului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: