image
Sursa foto: Profimedia Images

11 oameni au murit și alte zeci au fost răniți după un atac cu bombă asupra unui autobuz în Afganistan

11 oameni au murit, iar alte zeci au fost răniți în Afganistan în urma unui atac cu bombă asupra unui autobuz, au anunțat oficiali afgani, luni, conform Reuters, citat de Digi24. Atacul este ultimul dintr-un lung șir de violențe și atacuri în Afganistan, în contextul în care trupele NATO încep retragerea din această țară.

Dispozitivul exploziv a fost detonat, duminică, într-o provincie din sudul țării. Printre răniți se numără femei și copii. Un purtător de cuvânt al ministerului de interne afgan a precizat că 28 de persoane au fost rănite în explozie.

Atacul nu a fost revendicat încă, iar insurgenții talibani nu au dat încă un răspuns cu privire la o posibilă implicare a lor.

Violențele s-au amplificat semnificativ în ultimele săptămâni, mai ales după ce Statele Unite au anunțat că își vor retrage toate trupele până în data de 11 septembrie 2021, la 20 de ani de la atacurile teroriste asupra turnurilor gemene din 2001.

Duminică, talibanii spuneau că vor declara un armistițiu general de trei zile la sfârșitul acestei săptămâni pentru a celebra sărbătoarea religioasă Eid al-Fitr. Anunțul armistițiului a venit la două zile după ce un atac cu bombă asupra unei școli din Kabul a ucis 68 de copii, majoritatea eleve, și a rănit peste 165 de oameni.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: