image
Sursa foto: Getty Images

S-a întocmit topul autografelor de fotbaliști! Cât valorează semnăturile lui Messi și Cristiano Ronaldo

Amatorii de suveniruri de la idolii din fotbal au aflat cam ce valoare are un autograf dat de o vedetă - un site a analizat sumele cu care se vând la licitație semnăturile de colecție.

Astfel că fanii care așteaptă cu răbdare la antrenamente sau meciuri să se întâlnească cu favoriții lor pentru a le cere un autograf pe o bucată de hârtie, un tricou sau o minge pot da lovitura.

Asta pentru că sunt și multe site-uri care scot la vânzare aceste suveniruri. Iar lista celor mai scumpe autografe are rezultate surprinzătoare.

De exemplu, Pele și Diego Maradona sunt considerați cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, dar nu figurează în top 5.

Semnătura lui Pele valorează în jur de 550 de euro, în timp ce a lui Maradona este mai scumpă, fiind evaluată la 600 de euro.

Dar un compatriot și fost ginere al lui Maradona se poate lăuda cu cel mai scump autograf din lumea fotbalului.

Pentru semnătura lui Sergio Aguero se plătește în jur de 1500 de euro, iar pe locul doi este David Beckham, a cărui faimă rămâne intactă și după retragere. Autograful fostului star de la Manchester United și Real Madrid costă în jur de 1100 de euro.

Iar podiumul este completat de Pierre-Emerick Aubameyang - orice obiect care poartă semnatura atacantului lui Arsenal ar valora în jur de 950 de euro.

Interesant este că doi dintre cei mai buni jucători din lume, Leo Messi și Cristiano Ronaldo nu intră în primii 5! Un autograf cu vedeta Barcelonei s-ar vinde cu 530 de euro, iar al portughezului valorează aproape 500 de euro.

Brazilienii stau chiar prost în acest top inedit - Ronaldinho și Neymar nu trezesc interesul colecționarilor, iar autograful lor ar valora în jur de 380 de euro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: