image
Sursa foto: foto simbol

Ucraina va introduce restricţii severe între 8-24 ianuarie pentru a reduce răspândirea infecţiilor de Covid

Ucraina va introduce restricţii severe în ianuarie în speranţa că va opri răspândirea rapidă a infecţiilor cu noul coronavirus, a anunţat miercuri prim-ministrul Denis Şmigal potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Măsurile, care includ închiderea şcolilor, cafenelelor, restaurantelor, sălilor de sport şi de spectacole, interzicerea adunărilor de masă, vor fi în vigoare între 8 şi 24 ianuarie, a precizat Şmigal într-o reuniune de guvern televizată. „Ucraina va introduce restricţii de carantină întărite, să le numim „vacanţa de iarnă pentru siguranţă”, a adăugat el, precizând că scopul este prevenirea unui nou val puternic al bolii, care s-ar putea întâmpla după sărbătorile de Anul Nou. Guvernul de la Kiev a impus luna trecută un lockdown la sfârşiturile de săptămână, cu închiderea sau limitarea funcţionării majorităţii serviciilor, cu excepţia celor esenţiale - magazine alimentare, farmacii, spitale şi transport public. Restricţiile au fost ridicate pe 2 decembrie. Ministrul sănătăţii Maksim Stepanov a anunţat miercuri că în ultimele 24 de ore au fost raportate 12.585 de cazuri noi de infectare şi 276 de decese, depăşindu-se recordul negativ (257) din noiembrie. Bilanţul de până acum al infectărilor a ajuns la 845.343, iar cel al deceselor la 14.204.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: