image
Sursa foto: Jurnal.md

Un bătrân de 81 de ani din Ialoveni, victima escrocheriei cu „ruda implicată în accident”; Poliția a reținut doi suspecți

Doi tineri de 21 și 23 de ani din Chișinău, membri ai grupării specializate în escrocherii cu „ruda implicată în accident”, au fost reținuți pentru 72 de ore. Un pensionar din Ialoveni a fost mințit și lăsat fără câteva zeci de mii de lei.

Potrivit Poliției, victima, un bărbat de 81 de ani din Ialoveni, a fost apelată la telefonul fix de două ori de o femeie. Prima dată aceasta s-a prezentat ca fiica bărbatului și, plângând, i-a zis că a fost implicată într-un accident rutier. După ce a înțeles că acesta are fiică, a revenit cu un apel și s-a dat drept angajată a organelor de drept, solicitând 180 de mii de lei pentru a restitui paguba părții vătămate, iar fiica să fie eliberată.

Bărbatul a transmis câteva zeci de mii de lei la doi indivizi, care aveau rolul de curieri în schema dată. După ce bătrânul și-a dat seama că a fost înșelat, a sesizat Inspectoratul de Poliție Ialoveni. În urma acțiunilor întreprinse, cei doi curieri au fost identificați și reținuți.

Polițiștii și procurorii continuă investigațiile pentru identificarea și reținerea tuturor persoanelor implicate în schemă.

Poliția RM

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: