Breaking News

image
Sursa foto: jurnal.md

Tânărul din Nisporeni care a ajuns să lucreze pentru Boeing și NASA: „Aveam un vis de împlinit, știam că în RM nu e posibil”

S-a născut în anul 1988, la Nisporeni, unde a și absolvit liceul „Boris Cazacu”, în 2007. După o facultate făcută la Chișinău și un an de muncă la o companie, în 2011 a decis să-și urmeze visurile și a plecat în Statele Unite ale Americii. La nici zece ani distanță, are deja în spate o carieră de admirat, o familie minunată, a văzut locuri la care a visat de mic copil, iar în față are și mai multe obiective de atins și visuri de împlinit.

„Începutul în SUA e o istorie aparte! A fost destul de dificil, am lucrat tot ce se găsea și aducea bani. Housekeeping, chelner, pizza delivery, valet parking, prep cook, agent de asigurări, asamblarea aparatelor medicale și automobilelor... Practic tot ce era disponibil. Erau perioade în care aveam trei job-uri în același timp și dormeam câteva ore pe noapte. A fost greu până am învățat bine limba și am decis să merg la școală. Odată ajuns aici, nu mă gândeam să mă întorc înapoi în RM pentru că aveam un vis care trebuia împlinit și știam că în RM nu era posibil”, povestește Nicolai Loghin.

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Au fost vremuri când își permitea doar 3-4 ore de somn, însă știa ce are de făcut și nu s-a gândit nicio clipă să renunțe.

„Cea mai grea perioadă a fost atunci când făceam școala de computer networking. Aveam lecții de dimineață, după care mergeam la muncă full time, ajungeam acasă la miezul nopții și aveam teme de făcut, dormeam câte 3-4 ore pe noapte. Așa a fost doi ani, până am absolvit”, își amintește Nicolai.

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Cum a ajuns să lucreze la Boeing

„Locuiam în Washington State, unde Boeing are cea mai mare uzină de avioane comerciale din lume. Fiind pasionat de avioane și tot ce ține de ele, am decis să fac școala de Aerospace Assembler Mechanic. După absolvire, am obținut primul meu job la Boeing - electrician la avioane comerciale. După câțiva ani în care am schimbat diferite job-uri, toate fiind pentru avioane comerciale, am decis că vreau să încerc ceva nou și acum sunt Product Quality Specialist la programul spațial dintre Boeing și NASA. Am grijă de calitatea produselor care mai apoi ajung la Stația Spațială Internațională”, spune Nicolai Loghin.

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Nu se oprește nici aici însă și are de gând să-și continue studiile în aviație.

„Să lucrezi pentru o companie atât de mare precum e Boeing e destul de interesant. Sunt foarte multe oportunități de dezvoltare și în fiecare zi înveți câte ceva nou și cunoști oameni din diferite categorii de lucru. Mi-am propus să fac Masteratul în Aviație și să continui să acumulez cât mai multe cunoștințe și experiență”, ne mai spune tânărul basarabean.

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Unele dintre cele mai marcante și emoționante momente ale vieții sale în SUA au fost și atunci când a reușit să vadă și să locuiască în locuri pe care le urmărea de mic la televizor.

„Încă de pe la 15 ani țin minte că visam să ajung să locuiesc în Alaska și Hawaii, vedeam la TV diferite emisiuni despre aceste locuri și îmi păreau fantastice. Printre cele mai tari lucruri care mi s-a întâmplat au fost că am locuit în ambele state și am avut ocazia să descopar frumusețile acestor locuri”, spune Nicolai.

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Și-a găsit jumătatea peste mări și țări, deși au copilărit în vecinătate

Dincolo de reușitele fulminante în carieră, Nicolai a reușit să-și construiască și o familie frumoasă și unită, iar aleasa inimii sale este o tânără tot din Nisporeni, pe care a cunoscut-o abia în State. Ecaterina Sorici a studiat Jurnalismul la Chișinău și a plecat în SUA direct de pe băncile facultății. Acolo l-a cunoscut pe Nicolai, iar acum cresc împreună un băiețel de toată frumusețea.

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

„În SUA mi-am găsit și jumătatea care, de fapt, a fost pe lângă mine toată viața. Suntem din același oraș, am învățat în aceleași școli, însă diferența de vârstă a făcut în așa fel că drumurile noastre nu s-au intersectat niciodată până nu ne-a adus viața în SUA. Iar acum avem un minunat băiețel!”, povestește Nicolai.

Nicolai LoghinNicolai Loghin

Loghin NicolaiLoghin Nicolai

Cât despre Republica Moldova, Nicolai nu respinge categoric ideea că ar putea reveni la un moment dat în țară, însă deocamdată spune că își construiește viitorul în SUA, acolo unde a văzut că dacă muncești mult, ești apreciat, lucru care nu vede să se întâmple și în RM.

„În SUA îmi place stilul de viață, posibilitatea de a călători mai mult, amabilitatea oamenilor în cele mai neînsemnate situații, faptul că atunci când muncești mult ești apreciat și asta îți dă și mai multă încredere. În RM am amintiri frumoase și mereu mă voi întoarce cu drag, pentru că acolo sunt părinții mei, sora, nepoții, însă am simțit că nu voi putea avea cariera pe care mi-o doream chiar și cu studii superioare terminate. Tinerii în RM nu sunt apreciați la justa valoare și mulți nu ajung să își trăiască visele, deși avem tineri foarte capabili, deștepți și care muncesc mult. Cunosc mulți tineri care peste hotare ajung oameni de succes și e mare păcat că în Moldova nu sunt apreciați. Nu este exclus că mă voi întoarce în RM vreodată, dar la moment îmi construiesc viitorul în SUA”, afirmă conaționalul nostru.

Nicolai LoghinNicolai Loghin

„Când mă gândesc la Republica Moldova, cel mai mult mi-e dor de serile petrecute în familie, când eram toți împreună la masă și nu ne grăbeam nicăieri... De primăverile pline cu cireși în floare și de tradițiile noastre frumoase de Crăciun.”

Nicolai LoghinNicolai Loghin

comentarii: