image
Sursa foto: Profimedia

Primul fotbalist de la Tottenham care îi răspunde lui Antonio Conte: ”Trebuie să fie mai precis”

Pierre-Emile Hojbjerg (27 de ani) a ținut să îi transmită un mesaj lui Antonio Conte (53 de ani), după ce tehnicianul a criticat toată echipa.

Imediat după ce Spurs a remizat cu Southampton, ultima clasată, scor 3-3, antrenorul italian a avut un val de reacții dure la adresa jucătorilor săi.

Pierre-Emile Hojbjerg a fost primul jucător din lotul celor de la Tottenham care i-a răspuns public lui Antonio Conte.

Danezul, unul dintre căpitanii echipei, s-a descris ca fiind un ”jucător onest” și i-a cerut italianului să fie mult mai precis atunci când mai face astfel de critici.

”Cred că am văzut-o cu toții (n.r. declarația lui Antonio lui Conte). A susținut o conferință de presă foarte sinceră și foarte deschisă pentru că nu este mulțumit. Nu faci asta dacă ai ajuns în sferturile de finală ale Ligii Campionilor și dacă ești în semifinala Cupei. Vine din faptul că, din păcate, nu am obținut rezultatele pe care le doream ca echipă.

Suntem încă acolo unde ne dorim și trebuie să fim mai sus, dar da, este greu.

Înțeleg că dacă vrei să ai succes ca echipă ai nevoie de 11 bărbați, care să se angajeze într-un proiect. Totuși, cred că trebuie să detalieze mai mult cum se simte el, înainte ca noi, jucătorii, să începem să măsurăm și să cântărim ce a spus el. Antrenorul nu a fost mulțumit și cu asta rămân din ce a zis el. Faci tot ce poți pentru a îl mulțumi.

Ceea ce știu despre mine este că sunt un jucător onest, sunt un jucător care dă întotdeauna 100% pentru echipă.

Dacă așa vede el, atunci trebuie să fie mai precis pentru ca noi, ca jucători, să înțelegem ce vrea", a spus Pierre-Emile Hojbjerg, potrivit Sky Sports.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: