image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Grosu, despre vaccinarea deputaților: „Am vești nu prea bune, iar „campionii” rămân aceeași”; Gestul lui Voronin // FOTO

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a reiterat și la ședința de astăzi apelul către deputați să se vaccineze împotriva Covid-19.

„Am vești nu prea bune. Dacă data trecută erau 84 vaccinați, acum avem 86. Tocmai doi pe săptămână, campionii rămân aceeași. Patru colegi aveți. Alții mai spun că au certificat, au anticorpi, dar patru nu spun nimic. Vă rugăm să luați măsuri. Numele o să vă dau separat. E informație cu caracter personal”, s-a adresat Grosu către Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.

În acest moment, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a ținut să-și prezinte certificatul de vaccinare.

Voronin vaccinatVoronin vaccinat

Potrivit lui Grosu, în fracțiunea PAS, din cei 63 de deputați 60 s-au vaccinat, unul a prezentat test la anticorpi, iar un deputat nu s-a vaccinat deocamdată.

În BCS, din 32 de deputați, 23 s-au vaccinat, patru deputați au prezentat certificat pentru anticorpi, un deputat a adus test negativ, iar patru deputați nu au prezentat niciun document.

În Partidul Șor, din cei șase deputați, trei sunt vaccinați, doi nu sunt vaccinați, iar unul a adus dovada că are anticorpi.

„Vă rog mult maximă responsabilitate, mai ales atunci când îndemnăm cetățenii să se vaccineze, în timp ce noi nu ne vaccinăm”, a conchis Igor Grosu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: