image
Sursa foto: Getty Images

Florentino Perez, decis să scape de 3 vedete ale "galacticilor". Presa din Spania anunță "prioritatea 0" a Realului

Perioada de transferuri este aproape de a începe în mod oficial, iar cei de la Real Madrid și-au făcut deja planul.

"Galacticii" o duc foarte bine în toate competițiile, dar chiar și așa, Florentino Perez vrea să se despartă de 3 vedete ale echipei.

Revenirea lui Carlo Ancelotti pe banca lui Real Madrid a adus rezultate foarte bune pentru "galactici".

Totuși, Florentino Perez are o nemulțumire mare când vine vorba de lotul echipei.

Mai exact, presa din Spania spune că președintele lui Real Madrid vrea cu orice preț să scape de vedetele Gareth Bale, Isco și Marcelo.

Pe lângă salariile foarte mari, aceștia nici nu au jucat foarte mult în actuala stagiune și nu reprezintă variante viabile pentru Ancelotti.

Isco este cel mai tânăr dintre cei 3, iar zvonurile îl dau ca sigur transferat la Sevilla. Julian Lopetegui a avut o colaborare foarte bună cu mijlocașul, atât în perioada scurtă petrecută la Real Madrid, cât și la naționala Spaniei.

Gareth Bale și viitorul său par cele mai incerte. Despre galez s-a spus că există chiar și varianta retragerii în vara anului 2022, atunci când îi expiră contractul cu "galacticii". Atacantul a negat, dar lipsa de implicare și motivație de a dovedi și juca la Real Madrid în acest sezon dovedesc contrariul.

Dacă va dori să continue, Bale este așteptat cu brațele deschise în Statele Unite sau în țările arabe, unde mai multe formații și-au exprimat interesul.

Marcelo, unul dintre căpitanii lui Real Madrid, și-a pierdut și locul în rotația echipei, după ce Ferland Mendy și Nacho au evoluat constant bine în partea stângă a apărării. Pe lângă asta, Ancelotti l-a mai jucat acolo și pe David Alaba, iar minutele lui Marcelo au fost foarte puține.

Brazilianul ar putea ajunge în țara natală, chiar la echipa care l-a format, Fluminense, după cum a speculat presa din Spania.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: