image
Sursa foto: mitropolia.md

Vladimir Voronin, decorat de mitropolitul Vladimir; Ce ordin bisericesc a primit liderul comuniștilor // FOTO

Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a fost decorat de Mitropolitul Vladimir. Evenimentul a avut loc vineri, 3 septembrie, la Mănăstirea Căpriana, unde a avut loc o Liturghie închinată Soborului Sfinților Moldovei și Sfântului Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni.

Serviciul divin a fost oficiat de către Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Vladimir.

Slujba a fost oficiată în altarul de vară, edificat recent în curtea Mănăstirii. La eveniment au fost invitaţi protopopi, stareţi şi stareţe, iar numeroși credincioși din mai multe zone ale țării au venit la sărbătoare, pentru a se ruga Sfântului Gavriil și pentru a aduce cinstire moaștelor marelui ierarh, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei.

„La Vohodul mic, Mitropolitul a acordat ordinul bisericesc Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni, de gr. I, PC Arhim. Filaret (Cuzmin), starețul Mănăstirii Căpriana și pe Ex Președintelui Republicii Moldova, Dl Vladimir Voronin”, se mai spune în comunicat.

mitropolia.mdmitropolia.md
mitropolia.mdmitropolia.md
mitropolia.mdmitropolia.md
mitropolia.mdmitropolia.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: