image
Sursa foto: Facebook / Ala Nemerenco

Nemerenco: Trebuie să economisim, dar toate cafenelele au o iluminare ca pe Champs-Élysées

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, s-a arătat revoltată de acțiunile unor proprietar de cafenele care continuă să folosească la greu iluminatul decorativ, în timp ce sistemul energetic al Republicii Moldova se confruntă cu un deficit uriaș de curent electric.

Nemerenco spune că cei care refuză să economisească pe timp de criză trebuie să fie taxați dur.

„Felul cum ne-am implicat ca țară, că popor în gestionarea crizei refugiaților chiar din prima zi a războiului Rusiei împotriva Ucrainei a făcut înconjurul lumii. Statul, societatea, cetățenii au sărit în ajutorul oamenilor mânați din casele lor de razboi, moarte și durere. Am fost numiți “țară mică cu inimă mare”. Acum, indirect, războiul lovește în noi. Suntem sub presiunea unor potențiale sistării de energie electrică sau creșterea prețurilor pentru ea. Trebuie să demonstrăm solidaritate pentru a avea grijă de noi înșine. Trebuie să economisim pentru a trece cu capul sus peste aceste provocări. Ca țară, ca popor. Și noi, ca cetățeni, ce facem? Ne împușcăm în propriul picior? Am pierdut oare noi pe undeva pe drum “inima mare”? … Afără plouă cu găleata. Nici țipenie de om la plimbare. Și în același timp toate cafenelele mici de la Valea Morilor cu o iluminare ca pe Champs-Élysées în timpurile de aur. Sus, în depărtare, luminează ca o ghirlandă de brad Beverly Hills a Chișinăului bogat. Ce le pasă lor de țară? Ori învățăm ceva fără greble, ori o să dispărem ca națiune. E timpul ca indiferența sau sabotarea să fie taxată. Dur taxată. Alături e un război!”, a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook, unde a atașat și o poză care suprinde cafenelele cu pricina.

Noutăţile partenerilor

comentarii: