image
Sursa foto: Facebook // Alexandru Cozer

Post Scriptum: Motive de sărbătoare pentru Plahotniuc

Anul 2024 a început minunat pentru Plahotniuc. Deși luna ianuarie se încheie, sunt convins că acest Al Capone de Grozești încă sărbătorește. Și are suficiente motive să o facă. Motive pe care I le-a furnizat așa-zisa justiție moldavă. Pe care, se pare că, o controlează în continuare, în mare parte, așa cum o făcea și atunci când era diriguitorul acestui stat. Așadar, justiția patriei a dat la începutul acestui an lovitură după lovitură împotriva statului și în favoarea oligarhului fugar și a complicilor săi.

Spre exemplu, la începutul acestei săptămâni, purtătoarea de mantie judecătoreasca Ludmila Beșliu, de la celebra instanță de la Buiucani, accepta solicitarea avocaților lui Plahotniuc, de a conexa dosarul ce-l vizează privind jaful din sistemul bancar, la o altă cauză, în care mai sunt acuzate vreo 7 personaje. Ce înseamnă asta? Că principalul autor și beneficiar al furtului, Plahotniuc, va fi judecat într-o cauză cu alți 7 complici de-ai săi. De ce a cerut asta Plahotniuc? Pentru că, în ședințele de judecată nu se va mai examina doar speța în care e el acuzat, ci și toți restul. Acum, doar imaginați-vă că la fiecare ședință va cere o amânare un avocat al unuia dintre inculpați, sau se va îmbolnăvii altul, sau nu se va prezenta al treilea. Asta înseamnă tergiversare la nesfârșit. Adică exact ceea ce își dorește Plahotniuc.

Apoi, o altă ocupantă a funcției de judecător, Angela Catană, tot de la Buiucani, desigur, a decis, la solicitarea avocaților lui Drăguțanu, Sturzu și alți foști conducători ai Băncii Naționale de pe vremea jafului din sistemul bancar, că BNM va fi civilmente responsabilă în acest caz. Adică, dacă într-un final alde Drăguțanu primesc meritata sentință de condamnare, prejudiciile le va plăti Banca Națională. Vă imaginați absurdul? Ăștia au furat rezervele Băncii Naționale și tot Banca Națională va achita prejudiciile acțiunilor lor. Minunat, nu?

Ei, și acum vreo câteva zile, deja la Curtea de Apel Chișinău, s-a mai comis una. Oleg Sternioală, una dintre cele mai odioase figuri pe care le-a furnizat vreodată justiția patriei, și-un stâlp de bază al lui Plahotniuc în capturarea statului, a fost declarat nevinovat, dom’le. Vă mai amintiți cum, în 2019, Sternioală a fost reținut, fiind acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari? Ei bine, decizia Consiliului Superior al Magistraturii, prin care procurorii au primit accept de a face percheziții la Sternioală și de a-l reține, a fost acum anulată. De cine? De către un complet format din celebrele Ecaterina Palanciuc, Veronica Negru și Ina Dutca, adică exact aceleași care, la sfârșitul anului trecut, anula decizia Comisiei Situații Excepționale prin care partidul Șansă al lui Șor era exclus din alegerile locale.

Să mai amintesc și ce s-a întâmplat săptămâna trecută, cu Blonschi al lui Andronachi? Sau chiar cu Andronachi, cel care deja e absolut liber și s-a pus pe scheme precum în vremurile bune, bune pentru el, din perioada lui Plahotniuc?

Sunt absolut convins că nu e vorba de niciun fel de coincidență în faptul că aceste decizii sfidătoare au fost date în decurs de doar câteva zile. Este clar și un semnal transmis de Plahotniuc, că el se află în continuare la butoane. Și la cât de dezastruos decurg lucrurile în acest sistem de justiție, să nu ne mire dacă vine oligarhul în curând acasă. Pentru că, judecătorii oricum îi satisfac toate cererile. Important să găsească un preot garant și un judecător uman în raport cu infractorii bănoși. Și problemele I se vor rezolva.

Grav și trist mai este și că, după ce premierul Recean a pomenit în ultima ședință de Guvern de unele dintre aceste isprăvi, asociația judecătorilor iar a sărit ca arsă. Și i-a cerut premierului să nu mai pomenească nume de judecători. În fond, pe unde au și ei dreptate. Pentru că, ce folos că Recean le-a numit anterior pe cele trei tipe de la Curtea de Apel, că ele iată, au recidivat acum, în cazul Sternioală.

Le este exact în cot lor de faptul că guvernanții îi mai pomenesc uneori. Ei își văd de treabă nestingheriți. Deci, e evident, că așa nu merge, domnilor și doamnelor de la guvernare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: