image
Sursa foto: AP

Armenia a raportat moartea a peste 2.300 de militari ai armatei sale în conflictul din Nagorno-Karabah

Armenia a raportat sâmbătă moartea a peste 2.300 de militari ai armatei sale în conflictul pentru controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah, care s-a încheiat cu un acord de pace ce consacră o victorie a forţelor azere, relatează AFP și Agerpres.

„La ora actuală, trupurile neînsufleţite a 2.317 militari ucişi, printre care şi cadavre neidentificate, au fost luate în grijă de serviciul de examinare medico-legală", a precizat pe Facebook purtătoarea de cuvânt a Ministerului armean al Sănătăţii, Alina Nikoghosian.

Potrivit acesteia, procesul de schimburi de trupuri neînsufleţite cu Azerbaidjanul continuă. "Părţile beligerante nu dispun pentru moment de cifrele definitive", a spus ea.

Autorităţile armene vorbeau până acum de 1.339 de soldaţi şi 50 de civili ucişi în ostilităţile declanşate la finalul lui septembrie.

Azerbaidjanul nu a comunicat pierderile sale militare. A raportat 93 de civili ucişi în tabăra sa.

Armenia şi Azerbaidjanul au semnat la începutul săptămânii, sub medierea Rusiei, un acord de încetare a focului care pune capăt conflictului. Înţelegerea consacră câştigurile teritoriale importante obţinute de Azerbaidjan.

În zona de conflict au fost desfăşurate la începutul săptămânii forţe ruse de menţinere a păcii.

Anunţul cu acordul a fost urmat de manifestaţii de furie în Armenia, unde unii protestatari au pătruns pentru scurt timp în sediul guvernului şi al parlamentului. Opoziţia cere demisia premierului Nikol Paşinian.

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat la rândul său vineri că luptele din Nagorno-Karabah au făcut peste 4.000 de morţi şi 8.000 de răniţi, precum şi zeci de mii de refugiaţi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: