image
Sursa foto: Getty Images

În atenția moldovenilor care dețin cetățenia română: Alocațiile copiilor vor fi, în sfârșit, dublate

După ce la începutul acestui an a fost amânată, prin ordonanță de urgență, dublarea alocațiilor pentru copii, Parlamentul României a votat respingerea acelui OUG. Acum urmează ca președintele să promulge legea în termen de 20 de zile. Beneficiari de aceste alocații sunt și copiii cetățenilor români din Republica Moldova.

Parlamentul României a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor până la data de 1 august 2020.

În cele ce urmează, Președintele României are la dispoziție 20 de zile pentru promulgarea legii, însă o poate retrimite în Parlament.

Legea prevede că alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 600 de lei românești pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

Alocații de 300 de lei românești vor fi acordate copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, iar 600 de lei românești - pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.

Dublarea alocațiilor a fost amânată la începutul acestui an, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea adoptată de Parlament.

Guvernul a susținut că în buget nu erau prevăzuți bani, astfel încât este nevoie ca legea să fie amânată până după rectificarea bugetară din vară.

În decembrie 2019, Camera Deputaţilor a votat, decizional, iniţiativa legislativă ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de RON, respectiv la 600 de RON pentru copiii cu handicap.

Potrivit legislației române, alocația de stat pentru copii este acordată de statul român în fiecare lună tuturor copiilor, fără discriminare, ca o formă de ocrotire. Alocația se acordă copiilor până la vârsta de 18 ani, dar dacă la împlinirea acestei vârste ei urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, tinerii primesc în continuare alocația, până la terminarea cursurilor.

Alocaţia de stat se acordă şi copiilor cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie, care sunt rezidenţi în România, dacă aceştia locuiesc cu părinţii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: