image
Sursa foto: Profimedia

Emmanuel Macron a lansat numărătoarea inversă. Preşedintele chinez Xi Jinping e așteptat la Paris

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a lansat numărătoarea inversă pentru Jocurile Olimpice de la Paris şi a dat asigurări în privinţa securităţii legate de ceremonia de deschidere de pe Sena, conturând pentru prima dată "planurile B şi C" în cazul unei ameninţări teroriste.

"Această ceremonie de deschidere" de-a lungul fluviului care traversează capitala franceză, programată pe 26 iulie, "este o premieră în lume. O putem face şi o vom face", a declarat Macron într-un interviu acordat posturilor BFMTV şi RMC, de la şantierul Grand Palais din Paris, care urmează să găzduiască mai multe evenimente.

"Dar există planuri B şi chiar planuri C, pe care le pregătim în paralel", a adăugat şeful statului francez.

Macron asigurase deja că sunt luate în considerare scenarii de rezervă, însă este pentru prima dată când a început să le detalieze.

"Vom face o analiză în timp real" a riscurilor, a adăugat el. "Avem o ceremonie pe care o pregătim, care ar fi limitată, de exemplu la Trocadero şi, prin urmare, nu am face toată Sena", "sau chiar ne-am replia pe Stade de France", "pentru că este ceea ce se face în mod clasic", a subliniat preşedintele.

Până acum, executivul a exclus oficial o retragere pe Stade de France, în special pentru că arena din Saint-Denis urmează să găzduiască probe înaintea datei de 26 iulie.

Emmanuel Macron a ţinut totuşi să dea asigurări cu privire la sistemul de securitate care face posibilă menţinerea scenariului fluvial, favorizat în continuare. "Am anticipat, punem în aplicare un perimetru de securitate care va fi foarte larg, unde îi vom monitoriza pe toţi cei care intră şi care ies'', a insistat el.

Pentru a asigura cât mai mult securitatea, dimensiunea festivităţii a fost şi ea redusă: numărul de spectatori care pot participa gratuit a scăzut de la 500.000 la 222.000.

Cu cei care şi-au plătit locul în partea de jos a platformelor, ar trebui să fie în jur de 320.000 de spectatori în total.

Cu 3 luni înainte de lansarea acestui eveniment global şi în timp ce norii se adună la nivel internaţional, preşedintele Franţei a încercat şi să relanseze utilitatea diplomatică a Jocurilor.

"Franţa va face totul pentru a avea un armistiţiu olimpic", a declarat el, după care a promis că va lucra în acest sens în special cu preşedintele chinez Xi Jinping. "L-am rugat să mă ajute", a adăugat Macron, care a confirmat cu această ocazie venirea acestuia la Paris, "în câteva săptămâni".

Xi Jinping este aşteptat în Franţa la începutul lunii mai, potrivit unor surse diplomatice.

Încă din luna noiembrie, Adunarea Generală a ONU a cerut tuturor ţărilor din lume să respecte tradiţionalul "armistiţiu olimpic" în timpul Jocurilor de la Paris.

Preşedintele a mai confirmat desfăşurarea, pe 25 iulie, a unui summit organizat împreună cu Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), pe teme de sport, alimentaţie şi educaţie, pentru oferi un viitor mai bun tinerilor.

De asemenea, Emmanuel Macron a încercat să atenueze temerile legate de posibile greve în timpul Jocurilor Olimpice. "Am încredere în sindicate. Au spirit de responsabilitate, vor fi alături de noi", a spus el.

Un sondaj Ipsos publicat în La Tribune Dimanche arată că doar 53% dintre francezi spun ca sunt ''interesaţi" de Jocurile Olimpice, cu opt procente mai puţin decât în urmă cu şase luni.

Mai rău: majoritatea repondenţilor spun că sunt "îngrijoraţi" de capacitatea Franţei de a asigura buna desfăşurare a Jocurilor Olimpice.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: