image
Sursa foto: Instagram

Cum au reacționat rudele din Crimeea ale Ekaterinei Usyk când au văzut ce se întâmplă, de fapt, în Ucraina

Propaganda Kremlinului a ”mascat” anexarea Republicii Crimeea și războiul din Ucraina, iar victime sunt cetățenii ruși, care nu pot avea o imagine conformă cu realitate a evenimentelor.

Victime ale propagandei sunt atât cetățenii țării prezidate de Vladimir Putin, cât și locuitorii Peninsulei Crimeea, care nu cunoscut adevărul despre situația actuală din Ucraina sau despre cele întâmplate în 2014 în Crimeea sau în regiunea Donbass.

A fost și cazul rudelor Ekaterinei, soția boxerului Oleksandr Usyk, care au realizat că au fost victime ale propagandei rusești când au venit în vizită, cu o zi înaintea izbucnirii războiului și au fost ”șocate” de cele văzute.

”Rudele mele, părinții, frații și nașii, au venit la noi pe 23 februarie, pentru ziua de naștere a copilului meu. Au rămas cu noi și nu le venea să credea ce se întâmplă. Trăind în Crimeea, propaganda te atinge, îți intră în minte. În Crimeea sunt știri întruna, oamenii se uită. Și eu m-am uitat la știri încontinuu timp de opt ani, m-am oprit în 2014.

Atunci trăiam în Crimeea și aveam impresia că Ucraina e doar pământ ars, așa prezenta media rusească situația de la Maidan.

Când am ajuns în Ucraina, am realizat că totul e cu diametral opus și că oamenii sunt mințiți. Rudele mele au fost puțin înmărmurite. De fapt, nu puțin, au fost pur și simplu șocate. Acum stau cu noi, nu se mai întors în Crimeea. Ei sunt șocați de ce au văzut.

Am vrut să le arăt și prietenilor rămași în Crimeea ce se întâmplă de fapt în Ucraina, am făcut înregistrări”, a spus Ekaterina Usyk, potrivit Sport.ua.

După invazia începută în 24 februarie, Oleksandr Usyk, campion mondial la categoria grea, s-a alăturat unui batalion de apărare teritorială din Kiev, dar la începutul lunii aprilie a plecat din Ucraina pentru a-și pregăti meciul cu Anthony Joshua din vară.

”Am spus deja că nu mi-a fost atât de ușor să iau decizia de a pleca și de a mă pregăti pentru luptă. Acum încep pregătirile pentru o revanșă cu Joshua. Trebuie să mă pregătesc pentru ca mai târziu să pot aduce glorie Ucrainei”, anunța boxerul, la începutul lunii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: