image
Sursa foto: Jurnal.md

Prima ședință în dosarul „Energocom”, în care Igor Dodon figurează ca inculpat, a fost amânată

Ședință de judecată care trebuia să se desfășoare astăzi, 26 septembrie, urmând a fi prima din dosarul „Enorgocom”, în care fostul preșefinte al Republcii Moldova, Igor Dodon, figureză în caliatate de inculpat, a fost amânat.

Motivul amânării ar fi absența unui judecător care urma să examizene dosarul, dar care se află în prezent într-o deplasare de serviciu.

Următoarea ședință a fost programată peste 10 zile, pentru data de 6 octombrie, cu începere de la ora 11:00.

Amintim că pe 9 septembrie curent, dosarul „Energocom” privind învinuirea ex-Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost trimis la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare.

În cadrul acestui dosar penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.

Învinuirea formulată fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.

comentarii: