image
Sursa foto: jurnal.md

Republica Moldova va avea o lege nouă privind drepturile copilului, racordată la prevederile Convenției ONU

Parlamentul a votat în lectura a doua o nouă lege privind drepturile copilului, prevederile căreia au fost racordate la Convenția ONU din acest domeniu. Inițiativa legislativă a fost susținută de 55 de deputați.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, întrucât prevederile actuale ale Legii cu privire la drepturile copilului, adoptată în anul 1994, reflectă vag direcțiile prioritate ale statului în domeniu, iar unele prevederi și-au pierdut actualitatea.

Respectiv, în noua lege, fiecare drept al copilului este descris pe deplin, conform Convenției ONU. De asemenea, în document sunt stipulate principalele definiții din domeniu, sunt elucidate principiile de asigurare a drepturilor copilului, atribuțiile autorităților publice centrale și locale și interacțiunea acestora în procesul de asigurare a respectării drepturilor copilului.

Totodată, textul legii a fost completat cu articole noi, care vizează dreptul copilului la libera exprimare, opinie și participare. Proiectul promovează interesul copilului de a beneficia de protecție fără nicio discriminare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: