image
Sursa foto: Profimedia

O companie a spălat peste 24 de milioane de lei din prezentări erotice ilegale pe internet; Urmărirea penală, încheiată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță terminarea urmăririi penale într-un dosar de spălare de bani în sumă de peste 24 milioane lei, în 2014-2015, precum și pentru evaziune fiscală de 3,7 milioane lei.

Cazul a fost sesizat de către Serviciu Fiscal de Stat și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Ulterior, dosarul a fost investigat de către procurorii PCCOCS, de comun cu autoritatea fiscală, care au stabilit că întreprinderea a fost fondată în 2014, de către un cetățean român.

Oficial, compania presta servicii în domeniul telecomunicațiilor, administrării paginilor de internet, creării programelor informatice, prelucrării datelor. În realitate, însă, aceasta presta servicii de prezentări erotice a peste 70 de femei din afara țării. Prezentările erau difuzate pe internet, în direct, clienților din toată lumea. După deconspirarea activității întreprinderii, fondatorul a părăsit țara, iar procurorii PCCOCS i-au formulat învinuirea acestuia pentru activitate ilegală de întreprinzător, spălare de bani și evaziune fiscală, învinuire căreia urmează să i se dea curs potrivit prevederilor legale.

De asemenea, a fost formulată și prezentată învinuirea împotriva întreprinderii, pe aceleași trei capete de acuzare, care și-a început activitatea ilegală la doar două luni de la fondarea ei. Totodată, infracțiunile i-au fost incriminate și complicelui care gestiona întreprinderea, cu vârsta de 39 ani, domiciliat în Chișinău. Pentru asigurarea compensării prejudiciului cauzat statului, la solicitarea procurorilor, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, a fost aplicat sechestru în sumă de peste 6,9 milioane lei.

Potrivit legii, pedeapsa prevăzută pentru cea mai gravă din infracțiunile incriminate – spălarea banilor în sume deosebit de mari – se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și cu amendă de până la opt milioane lei.

comentarii: