image
Sursa foto: Profimedia Images

După 14 zile de război și bombardamente, Rusia spune că preferă să își atingă obiectivele în Ucraina prin discuții

Ministerul de Externe al Rusiei a transmis în a 14-a zi de război că Moscova își va atinge obiectivul de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar că ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor, informează Reuters.

Rusia speră să realizeze progrese mai semnificative în cursul viitoarei runde de convorbiri cu Ucraina, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, într-o conferinţă de presă, adăugând că operaţiunea militară rusă se desfăşoară strict conform planului.

Rusia a constatat „progrese” în negocierile cu Ucraina, a remarcat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de AFP, în a 14-a zi a invaziei ruse pe teritoriul ucrainean. „Au fost realizate unele progrese” în negocierile destinate să „pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene”, a spus ea, potrivit Digi24.

Zaharova a declarat că „operaţiunea militară specială” a Federaţiei Ruse nu are ca scop răsturnarea actualului guvern al Ucrainei sau distrugerea statalităţii acestei ţări, ci are drept obiective protejarea republicilor populare Doneţk şi Lugansk (DPR şi LPR), demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi eliminarea ameninţării militare la adresa Rusiei.

În a doua zi a invaziei în Ucraina, pe 25 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin le ceruse militarilor ucraineni „să preia puterea” la Kiev şi să-i înlăture pe preşedintele Volodimir Zelenski şi anturajul său, pe care îi calificase drept „neonazişti şi drogaţi”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: