image
Sursa foto: Getty Images

Messi și Neymar, din nou împreună?! Anunț extraordinar făcut de fostul vicepreședinte de la Barcelona

Lionel Messi și Neymar ar putea face din nou pereche în atacul celor de la Barcelona, spune Emili Rousaud, fostul vicepreședinte al catalanilor.

Rousaud este unul dintre conducătorii catalanilor care au decis să demisioneze, în urmă cu doar câteva zile, din cauza unui conflict cu președintele Josep Maria Bartomeu.

Fostul vicepreședinte a revenit cu detalii legate de clubul la care a lucrat și le-a oferit fanilor vești excelente.

Lionel Messi mai are contract cu FC Barcelona până în 2021, însă, în perioada recentă, au apărut numeroase zvonuri care îl dădeau plecat pe argentinian încă din această vară.

Totuși, Messi a dezmințit variantele de a ajunge la Inter Milano sau Newell's Old Boys, iar Rousaud spune că vedeta de pe Camp Nou este aproape să își prelungească înțelegerea.

"Cred că Messi și Barcelona vor ajunge la acord pentru prelungire. Pentru a ajunge la o astfel de înțelegere, cele două părți vor fi nevoite să facă anumite concesii, însă aș fi foarte surprins dacă această poveste frumoasă nu ar continua", a spus Rousaud, pentru ESPN.

De asemenea, fostul oficial al catalanilor spune că este posibilă și o revenire a lui Neymar pe Camp Nou.

Brazilianul a plecat, în 2017, la PSG, pentru o sumă record de 222 de milioane de euro. În vara anului trecut, Neymar a intenționat să se întoarcă la catalani, însă mutarea a căzut în ultima zi a perioadei de transferuri.

"Cred că e posibil ca Neymar să revină în această vară. Aș spune că se poate. Nu mi se pare deloc imposibil", a adăugat Rousaud.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: