image
Sursa foto: jurnal.md

Misiunea de observare Promo-Lex: Au fost constatate zeci de incidente electorale

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova informează că până la ora 9.00 a înregistrat 63 de incidente raportate de observatori.

Observatorii au raportat un caz de acces restricționat pentru observatori produs în cadrul secției de votare numărul 36/7 din municipiul Comrat, UTA Găgăuzia. Observatorului Promo-LEX i-a fost restricționat accesul în SV până la ora 6:55. Observatorul s-a prezentat la SV la ora 6:40, iar Președintele BESV a motivat aceasta prin faptul că, observatorii trebuie să fie prezenți la ora 6:30

Totodată observatorii au mai constatat șase cazuri de prezență a materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale în preajma secției de votare la Văleni, Vadul lui Vodă, Dondușeni, Edineț, Comrat și Rădulenii Vechi, raionul Florești.

În cinci cazuri urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale.

La SV 01/221, Chișinău, Rîșcani. La ora 06.55, urnele staționare au fost sigilate doar cu câte 2 sigilii. Președintele BESV a menționat că toate sigiliile recepționate au fost utilizate și că nu are mai multe.

SV 35/72 Ungheni, Valea Mare. O urnă staționară a fost sigilată cu 3 sigilii, o urnă staționară a fost sigilată cu 2 sigilii. Președintele BESV a explicat că acest număr de sigilii i-au fost oferite.

SV 28/52, Sîngerei, Pepeni. Urna de vot a fost sigilata doar cu 2 sigilii. La întrebarea observatorului, președintele BESV a spus, că are trei urne de vot și nu are destule sigilii pentru fiecare.

SV 1/329, Federația Rusă, regiunea Moscova. Dat fiind faptul că urna de vot avea disponibile doar 2 poziții pentru aplicarea sigiliilor, au fost aplicate 2 sigilii.

SV 1/416, România, Sibiu. Dat fiind faptul că urna de vot acordată SV este diferită decât cele utilizate pe teritoriul Republicii Moldova, a fost posibilă aplicarea unui singur sigiliu, la portiera deasupra urnei.

În șapte cazuri a fost întrerupt procesul de filmare a operațiunilor electorale privind deschiderea secției de votare sau a procedurilor de numărare a buletinelor de vot.

SV 27/37 Rîșcani, Răcăria. Camera de înregistrare video pornită 7.03.

SV 27/25 Rîșcani, Hiliuți. Camera a fost pornită la 6.59 doar pentru câteva secunde, doar pentru mențiunea că secția de votare a fost deschisă.

SV 25/045 Orhei, Mălăiești. Camera video nu a fost conectata pentru a filma procesul de deschidere a SV.

SV 25/040 Orhei, Furceni. Procesul de filmare s-a întrerupt pe parcursul monitorizării video a procedurilor de deschidere a SV din cauza unei erori tehnice. Nu lucra blocul pentru energie la care era conectat. Președintele BESV a căutat alt bloc și încerca să rezolve situația.

SV 1/415, România, Suceava. Biroul electoral nu a dispus de un cablu pentru a conecta camera video, din care cauză procesul de pregătire a SV a fost filmat cu telefonul mobil.

SV 18/9, Florești, Alexeevca. Camera video a fost pornită după ce membrii BESV au sigilat urna de vot.

Misiunea de observare Promo Lex a înregistrat și un caz de transportare organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă). Cazul a fost înregistrat la Văleni, Cahul.

În patru cazuri observatorii au raportat încălcări legate de nerespectarea măsurilor de protecție și prevenire a infecției COVID -19 de către funcționarii electorali.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: