image
Sursa foto: jurnal.md

Încă un furnizor a solicitat ANRE scumpirea energiei; Cu cât dorește FEE Nord să majoreze tariful

Și consumatorii din nordul țării ar putea plăti mai mult pentru lumină. Compania „Furnizarea Energiei Electrice Nord” a depus la ANRE un demers prin care solicită majorarea tarifului pentru consumatorii casnici de la 2,51 la 2,93 lei pentru un kilowatt/oră.

Potrivit furnizorului, actualizarea prețurilor reglementate a fost solicitată pentru a acoperi costurile și cheltuielile determinate de majorarea prețului de procurare a energiei electrice începând cu luna mai. De asemenea, compania face trimitere la cursul de schimb mediu anual al leului moldovenesc față de dolarul SUA, care reprezintă un alt factor ce determină majorarea prețului mediu de procurare a energiei electrice, transmite IPN.

„Necesitatea actualizării prețurilor reglementate este determinată și de situația financiară a entității care la moment își onorează cu dificultate obligațiunile contractuale față de furnizorii/producătorii de energie electrică și operatorii sistemului de distribuție și transport a energiei electrice”, se arată în demersul furnizorului.

Și compania „Premier Energy” i-a solicitat Agenției Naționale de Reglementare în Energetică  să aprobe majorarea cu 20% a tarifelor la energie electrică. Compania cere ca tariful pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune (consumatorii casnici) să fie majorat de la 2,17 la 2,71 lei pentru un kilowatt/oră.

Tarifele la energia electrică s-au majorat începând cu 1 aprilie anul curent. Atunci, ANRE a aprobat demersul „Premier Energy” de a majora tariful de la 1,51 lei la 2,17 lei/kWh. Pentru locuitorii din raioanele de nord a fost o majorare de tarif de la 2,04 la 2,51 lei/kWh.

Noutăţile partenerilor

comentarii: