image
Sursa foto: facebook

VIDEO // Fruntașii PSRM s-au întrunit azi la Vadul lui Vodă; Reuniunea a fost organizată la inițiativa lui Igor Dodon

Fruntașii PSRM, deputați, primari si presedinti de raioane, s-au intrunit astazi la 16.30 la baza de odihna „Odiseu” de la Vadul Lui Vodă.

Reuniunea a fost organizată la inițiativa președintelui în exercițiu Igor Dodon.

Într-un comunicat de presă al PSRM se spune că Consiliul republican al partidului s-a întrunit pentru a discuta „situația politică din țară și a face totalizarea activității în perioada electorală”. Totodată Consiliul republican a decis să susțină inițiativa deputaților socialiști de a propune Congresului PSRM alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte al formațiunii. Congresul partidului urmează să aibă loc la finele acestui an.

Solicitat de presă, Igor Dodon a declarat că în cadrul întrunirii au fost discutate scenariile pe care urmează să le adopte în Parlament membrii formațiunii PSRM.

Dacă instanța de judecată, CEC, Curtea Constituțională vor valida alegerile, cu toate că au fost încălcări, atunci următorul președinte va fi inaugurat după data de 24 decembrie. Până atunci avem diferite scenarii care pot fi implementate.

Referitor la organizarea de alegeri anticipate poziția PSRM s-a schimbat, noi credem că acest parlament trebuie dizolvat și alegerile parlamentare anticipate trebuie să aibă loc în anul care vine”, a spus Igor Dodon.

Întrebat, când pleacă de la Condrița, el a declarat că mandatul său de președinte este valabil până pe data de 23 decembrie. „Până atunci sunt în funcția de președinte” a punctat Dodon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: