image
Sursa foto: Getty Images

Conor McGregor, amenințat de unul dintre cei mai fioroși luptători din UFC: I-aș face lucruri tare urâte

Conor McGregor a revenit în ring după un an și 3 luni și l-a spulberat pe Donald Cerrone în 40 de secunde. Irlandezul a primit recent o nouă provocare sau mai degrabă amenințare.

Cel care i-a promis că îl "demolează" e nimeni altul decât Kamaru Usman. Luptătorul de 32 de ani este nimeni altul decât campionul mondial de la categoria semimijlocie.

"Îți poți imagina ca eu să lupt cu Conor? Așa ceva nu ar fi corect, nu ar fi drept. Oricine are șansa luptătorului, dar nu ar fi drept. Ați văzut ce i-a făcut Khabib la categoria ușoară.

Acum imaginați-vă ca eu să-i fac asta la semimijlocie. Nu doar că l-aș pune la pământ. Aș merge înainte, l-al lovi pe băiatul ăsta, l-al bate rău, l-aș pune jos, i-aș face niște lucruri tare rele lui Conor. Nu e vorba că nu-mi place tipul. Dar Conor e Conor", a spus Kamaru Usman.

Usman, supranumit "Coșmarul nigerian", are 16 victorii, dintre care 7 obținute prin knock out și o înfrângere. Kamaru Usman a devenit campion mondial UFC la categoria semimijlocie în martie 2019, când l-a învins pe Tyron Woodley. Apoi și-a apărat centura în decembrie 2019, în fața lui Colby Covington, pe care l-a spulberat în ultima rundă.

McGregor este o adevărată legendă în lumea artelor marțiale mixte și practic e cel mai marketabil om din istoria artelor marțiale mixte.

Irlandezul de 31 de ani este cel mai bine plătit luptător din UFC din toate timpurile. Campionul deține o avere impresionantă, iar de-a lungul timpului și-a achiziționat mai multe case, în mai multe zone ale lumii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: