image
Sursa foto: AP

Joe Biden, la funeraliile lui George Floyd: Ora justiției rasiale a venit în SUA

Joe Biden, candidatul democrat la preşedinţia SUA, a participat la funeraliile lui George Floyd, în Houston. “Ora justiției rasiale a venit” în SUA, a declarat acesta, scrie Agerpres, citând AFP.

„Nu ne mai putem abate atenţia de la rasismul care ne răneşte sufletul", a afirmat fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, aducându-i un omagiu bărbatului afro-american de 46 de ani, a cărui moarte în urmă cu 15 zile sub genunchiul unui poliţist alb a provocat un val de proteste, la nivel mondial. "De ce există în această ţară atât de mulţi afro-americani care se trezesc dimineaţa ştiind că ar putea muri pur şi simplu trăindu-şi viaţa?"

În cadrul ceremoniei, au luat cuvântul și alti aleşi democraţi.

"George Floyd a schimbat lumea şi îl vom face cunoscut lumii", a declarat membrul Camerei reprezentanţilor din Texas, Al Green.

"Trebuie să facem în aşa fel încât să nu ieşim de aici după ce l-am omagiat fără a ne asigura că facem ceea ce este necesar pentru a nu uita şi pentru ca asta să nu li se mai întâmple generaţiilor viitoare", a adăugat el.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: