image
Sursa foto: gov.md

Secretarul General al Aparatului Președintelui a degrevat din funcție; Care este motivul

Secretarul General al Aparatului Președintelui, Andrei Spânu, anunță că a degrevat din funcție pentru a se putea implica în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate.

„Prieteni, cred cu tărie că alegerile parlamentare anticipate sunt șansa țării noastre. Aceste alegeri pot fi câștigate. Pot fi câștigate dacă ne vom mobiliza și vom face o campanie electorală bună. Fiecare efort contează. Începând de azi, am degrevat (concediu neplătit) din funcția de Secretar General al Aparatului Președintelui”, a declarat Andrei Spânu.

„În perioada următoare, alături de colegii de la PAS, vom organiza o campanie electorală care să aducă cât mai mulți oameni onești în Parlament. Cetățenii Republicii Moldova merită o țară guvernată bine, pentru oameni. Vom munci pentru a câștiga încrederea cetățenilor”, a mai spus Secretarul General al Aparatului Președintelui.

Prieteni, cred cu tărie că alegerile parlamentare anticipate sunt șansa țării noastre. Aceste alegeri pot fi câștigate....

Publicată de Andrei Spînu pe Marţi, 4 mai 2021

comentarii: