image
Sursa foto: Jurnal.md

Absolvenții instituțiilor din sfera educației vor primi indemnizații de peste 120 mii în primii ani de activitate didactică

Nu doar tinerii specialiști antrenați deja în câmpul muncii, ci și tinerii care au absolvit instituțiile de învățământ din țară și de peste hotare în domeniul educației vor beneficia, în primii ani de activitate didactică, de indemnizații. Parlamentarii au votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului educației.

Potrivit modificărilor, absolvenții instituțiilor de învățământ superior și profesional tehnic din țară și de peste hotare în domeniul de studii Educație sau unul echivalent, care și-au făcut studiile pe locuri cu finanțare de la bugetul de stat sau cu taxă de studii, indiferent de forma de învățământ și care vor fi încadrați în instituțiile de învățământ prin repartizare de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării vor beneficia, în primii trei ani de activitate didactică, de indemnizații în modul stabilit de Guvern.

Din anul 2019, în baza unei hotărâri de Guvern, indemnizaţiile sunt achitate în primii 3 ani de activitate, în mărime de 40 mii lei anual pentru tinerii specialişti absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior şi în mărime de 32 mii lei anual pentru tinerii specialişti absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ profesional tehnic postsecundar, încadraţi în instituţiile de învăţământ în primii trei ani după absolvirea acestora, prin repartizare de către Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării.

”Proiectul prevede acordarea indemnizațiilor și repartizarea în câmpul muncii a tuturor absolvenților învățământului superior și profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterțiar de stat atât naționale, cât și din străinătate, atât pe locuri cu finanțare de la buget, cât și cu taxă de studii. Acest modificări au drept scop motivarea și susținerea tinerilor specialiști pentru a activa în calitate de cadru didactic, precum și soluționarea problemei de asigurare a sistemului educațional cu cadre didactice”, menționează autorul inițiativei legislative, deputatul Vladimir Bolea.

Noutăţile partenerilor

comentarii: