image
Sursa foto: tribuna.md

Criza gazului: Activitatea șefului de la Moldovagaz va fi evaluată

Activitatea președintelui Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, va fi evaluată. Despre aceasta a anunțat deputatul PAS Radu Marian în cazul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV.

„Se invocă o anumită datorie, acum brusc. O datorie care nu e clar de unde apare, cum s-a contabilizat. Trebuie să avem un audit extern la Moldovagaz. Se cere să plătim toată datoria acumulată din 1994. Întrebările ce țin de activitatea lui Vadim Ceban sunt legitime și nu doar a lui, dar și ale conducerilor precedente. Sunt sigur că ele vor fi evaluate de autorități. Acum nu pot să mă expun, cel mai bine ar fi să se expună Guvernul, ministerul. Dar eu ca și deputat și ca cetățean am întrebări față de activitatea sa și sunt sigur că activitatea acestuia va fi evaluată. Acum este important ca aceste discuții să continue, apoi să avem ca stat o abordare strategică, ca să nu mai ajungem în această situație complicată. În acești 30 de ani s-a lăsat ca RM să fie șantajabilă”, a declarat Radu Marian.

În opinia fostului deputat Alexandru Petkov, ceea ce face Gazprom în Republica Moldova este „un război hibrid”.

„Despre aceste datorii s-a cunoscut. Ele urmau să fie auditate, pentru că Moldovagaz consideră că ele sunt bătute în țintă. Dacă erau, trebuiau să fie plătite, dar reprezentantul Gazprom le-a aprobat în fiecare an fără niciun fel de pretenție”, a menționat Petkov.

Noutăţile partenerilor

comentarii: