image
Sursa foto: Getty Images

PSG, gata să-l deturneze pe David Alaba din drumul spre Real Madrid! Ofertă multimilionară pentru fundaş

PSG e gata să-l deturneze David Alaba (28 de ani) din drumul către Real Madrid. Presa din Spania scrie că formaţia de pe Parc des Princes îi oferă mai mulţi bani la salariu fundaşului austriac.

David Alaba a anunţat că pleacă de la Bayern în vară, când îi expiră contractul, şi viitoarea sa destinaţie se vehiculează a fi Real Madrid. Diario Gol scrie că PSG a intrat pe fir şi e gata să-i facă o ofertă salarială mai mare decăt cea a Realului. Presa din Spania scrie că austriacul, care se află în ultimele şase luni de contract, are un acord verbal cu Real Madrid, însă PSG l-ar putea deturna.

Mai mult, se pare că şefii francezilor s-ar fi întâlnit deja cu reprezentanţii lui David Alaba şi i-au propus acestuia un contract de 11 milioane de euro pe an. Real Madrid îi oferă nouă milioane de euro pe sezon lui Alaba şi un contract valabil pe patru ani.

David Alaba (28 de ani), fundaşul lui Bayern, a anunţat că pleacă din Bavaria după 13 ani petrecuţi la campioana Germaniei. Apărătorul austriac a anunţat totul într-o conferinţă de presă. "Am luat decizia de a pleca de la Bayern la finalul sezonului şi să încerc ceva nou. Evident, nu a fost o decizie uşoară, am fost aici 13 ani şi clubul acesta înseamnă mult pentru mine!", a spus David Alaba, conform paginii de Facebook a lui Bayern Munchen.

David Alaba joacă la echipa mare a lui Bayern din 2011 şi, în acest sezon, a strâns 29 de partide, două goluri şi două pase de gol. Per total, acesta a adunat nu mai puţin de 415 meciuri, 33 de goluri şi 50 pase decisive, dar şi două Ligi ale Campionilor, nouă titluri de campion în Germania, două Supercupe ale Europei şi două Mondiale ale Cluburilor.

Citeşte mai mult despre

comentarii: